La începutul acestui an, Societe Generale, proprietarul băncii BRD, a acordat angajaţilor săi bonusuri în valoare de 250 de milioane de euro, pentru performanţele înregistrate în cursul anului trecut. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu
În ultimul trimestru al anului trecut, BRD a obţinut un profit net de 132 de milioane de lei, echivalentul a peste 31,4 milioane de euro. La nivelul întregului an, instituţia de credit a raportat un pofit net de 792 milioane lei (188,57 milioane de euro), în scădere cu 41,5% faţă de 2008.
Veniturile bancare au sporit anul trecut cu 13% faţă de 2008, la 3,61 miliarde lei (853 milioane euro).
Profitul net al grupului Societe Generale a avansat la 221 de milioane de euro în ultimul trimestru din 2009, faţă de 87 de milioane de euro, valoare înregistrată în acelaşi interval din 2008, informează AP.