Puterea rugaciunii
In curand se implineste un an de la moartea mamei mele, si daca chiar si o singura persoana va gasi speranta si incredere citind cele de mai jos, atunci sunt convinsa ca va fi un mic dar pentru ea, ca se va bucura de acolo, de sus.
Pe 5 februarie anul trecut, dupa doua episoade precedente de hemoragie digestiva (carora le supravietuise miraculos, impotriva pronosticurilor), abia ajunsesem acasa, cand mama a inceput iar sa vomite sange. Initial am vrut ca ambulanta sa ne duca la Elias, unde era in evidenta si unde ma cunostea toata sectia, dupa zilele petrecute cu mama acolo anterior. Dar cand a venit SMURD-ul, mama era deja inconstienta. N-am mai avut timp, asa incat am ajuns la cel mai apropiat spital, "Bagdasar". In cele 5 zile care au urmat, in mica comunitate de oameni care stateau zi si noapte in sala de asteptare, s-au legat prietenii si apropieri. Toti plangeam pentru cineva, unul dadea altuia o batista, altul isi stergea lacrimile si il incuraja pe cel de langa el, care plangea mai tare. In haosul ala, eu m-am apropiat de o doamna al carei baiat, in varsta de 22 de ani, fusese internat in coma, dupa un accident de masina petrecut in preajma Craciunului, pe 23 decembrie. Mama lui dormea de o luna si jumatate pe bancuta din sala de asteptare, se spala prin saloane, pe unde apuca, iar ziua il ingrijea, il spala si il mangaia pe Catalin. Baiatul era o leguma - edem cerebral, intubat, hranit artificial, coma fara speranta de revenire -, nici vorba de recuperare, vorbit, constienta. "Te chinui degeaba cu el", i-au spus medicii mamei. "O sa-ti cheltuiesti toti banii pe ingrijirea lui, si el n-o sa fie niciodata mai mult decat o leguma, nu o sa faca nimic singur". Asta, daca supravietuia! Tanti Geta statea la mila asistentelor, care o mai lasau din cand in cand sa intre putin la Catalin.
Cat am putut, am incercat sa o incuraje
