Controalele poliţiştilor la magazinele de vise au continuat „în rafală" marcând, se pare, începutul sfârşitului. Afacerea cu etnobotanicele pentru fumuri halucinogene a început să se clatine în momentul în care, la presiunea opiniei publice, au fost scoase în afara legii.
Acţiunile poliţiştilor, de combatere a comercializării şi cosumului de plante etnobotanice, au dat primele rezultate notabile. În ultimele trei zile, au mai fost controlate încă şapte magazine de vise, de la care au fost confiscate două tone de pulbere, aproape 150 de ţigări şi diferite substanţe lichide.
Asupra mărfii confiscate există suspiciunea că este fabricată din (sau are în componenţă) substanţe şi plante trecute pe lista celor interzise.
„În urma controlului efectuat, poliţiştii au ridicat 148 de ţigarete confecţionate artizanal, 2.060 de kilograme de pulbere, 290 de comprimate şi 0,297 l substanţă lichidă, produse susceptibile de a conţine substanţe nou introduse în Ordonanţa de Urgenţă nr. 6/10 februarie 2010, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi pentru completarea Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, produse ce urmează a fi analizate de specialişti", a declarat Cristina Tatulici, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi.
Se îngroaşă gluma la spice-shop-uri
Dacă înainte de apariţia ordonanţei pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, distribuitorii produselor etnobotanice şi patronii magazinelor de vise nu erau îngrijoraţi, fiind convinşi că afacerea va merge ca pe roate în continuare, în acest moment, viitorul nu mai sună la fel de „verde".
Alin Rotaru, primul şi pricipalul distribuitor din ţară de plante etnobotanice, af