Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A început vânătoarea de terenuri

Publicat in Adevarul, luni 22 februarie 2010 ·

Anul a demarat cu un număr mai mare de tranzacţii pe acest segment. În multe dintre ele sunt implicate persoane fizice. Preţurile la care fac tranzacţiile sunt unele care acum doi ani ar fi părut desprinse din vise.

Începutul lui 2010 comparativ cu anul precedent e caracterizat de o creştere a cererilor pentru terenuri, potrivit agenţilor imobiliari. Negocierile durează foarte mult însă. Sentimentul din piaţă este unul precaut, dar au apărut şi elemente de optimism.

„Un număr important de proprietari care au investit în mai multe terenuri şi care acum au nevoie de lichidităţi, fie pentru continuarea altor proiecte fie pentru stingerea de creanţe bancare, au decis să poziţioneze una dintre proprietăţi în concordanţă cu cererea actuală din piaţă pentru o vânzare rapidă", declară Mădălina Manoilă, broker RE/MAX Magnum.

Infrastructura, criteriu de selecţie

Sunt căutate terenurile din zone rezidenţiale cu suprafeţe cuprinse între 400 şi 1.000 de metri pătraţi, cu utilităţi. Infrastructura este un criteriu important de selecţie. „Investitorii în terenuri aşteaptă acum oportunităţi excepţionale. Practic vânează proprietari care au nevoie urgentă de cash, pentru că au rate de plătit legate de terenul în cauză", adaugă Manoilă.

Există şi o serie de afaceri care se extind în această perioadă, cum e cazul companiilor din sectorul energetic. Un interes crescut există pentru terenuri pentru parcuri eoliene. Bucureştiul şi împrejurimile continuă să fie de departe zona cu cele mai multe tranzacţii, potrivit agentului RE/MAX.

Reduceri repetate

Valorile la care se realizează tranzacţiile sunt unele care-i fac pe investitori să sară în sus de bucurie. Manoilă dă chiar unele exemple în acest sens. Un teren la Otopeni, cu destinaţie rezidenţială, a fost evaluat în 2007 la 350.000 de euro. A fost vândut anul trecut în februarie pentru 225.000 de e

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elon Musk e și mai bogat. Averea lui a atins un nivel record după victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA

HotNews acum o ora
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Cod Galben de vânt la Constanța!

Ziua Constanta acum 46 minute
Meteorologii au emis o atenționare cod galben de vânt pentru Constanța, valabilă pe parcursul zilei de 23 noiembrie, între orele 10:00 și 23:00. Conform prognozei, în intervalul menționat, vântul va prezenta intensificări semnificative, cu rafale c

Donald Trump l-a ales pe miliardarul Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei

Libertatea acum o ora
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat vineri că îl va nominaliza pe Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei. Decizia pune capăt speculațiilor intense privind ocuparea acestei funcții, potrivit News.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 46.000 de români din străinătate au votat până la ora 10.00. În 2019, la aceeaşi oră, votaseră peste 88.000 de persoane

News.ro acum 25 minute
Peste 46.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 10.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era aproape dublu. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 46.594 de perrsoane au votat la secţiile de vo

Infotrafic: Carosabil acoperit cu zăpadă pe mai multe drumuri din ţară / Județele în care a nins peste noapte

G4Media acum 2 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a informat, sâmbătă, că la ora 7,00 erau semnalate precipitaţii sub formă de ninsoare, carosabilul fiind pe alocuri acoperit cu zăpadă pe mai multe drumuri din judeţele Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cara

S-a încheiat campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidențiale 2024

Ziua Constanta acum 54 minute
Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7.00. Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7.00, potrivit Agerpres. Aleger

Putin afirmă că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare, în timp ce Ucraina a anunţat că lucrează la dezvoltarea unor

Străzi acoperite pe alocuri cu zăpadă, în mai multe judeţe

Mediafax acum o ora
„Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (07.00), sunt semnalate precipitaţii sub formă de ninsoare, carosabilul fiind pe alocuri acoperit cu zăpadă, pe mai multe drumuri din judeţele Alba, Bihor

Formula 1: George Russell va pleca din pole position la Grand Prix-ul de la Las Vegas

News.ro acum 47 minute
Pilotul britanic George Russell (Mercedes) va pleca din pole position la Grand Prix-ul de la Las Vegas, după calificările de sâmbătă dimineaţă. Russell, aflat la al patrulea pole position al carierei, va fi urmat de spaniolul Carlos Sainz, de la Fer

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Momentele care au marcat campania electorală pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Acuzaţii de spionaj, zboruri private, ferme de troli, un precedent juridic periculos la adresa democraţiei şi umbra lui Traian Băsescu au marcat campania electorală pentru prezidenţiale. Marcel Ciolacu a zburat cu un avion privat în Monaco, alături

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-4°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°