Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crin Antonescu nu îşi negociază realegerea în fruntea PNL

Publicat in Adevarul, marți 23 februarie 2010 ·

Crin Antoneascu a adunţat astăzi că nu negociază, n-a făcut-o şi nici nu are intenţia să îşi negocieze poziţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal. El şi-a prezentat astăzi programul politic prin care a cerut mebrilor din PNL să îi acorde încrederea pentru următoarele 1.000 de zile.

"Nu este nimic de negociat aici, eu solicit un mandat special, în numele unui electorat care m-a votat la prezidenţiale. Eu solicit un răspuns de la PNL ca răspuns la votul celor două milioane de români care m-au votat", a explicat Crin Antonescu.

El a subliniat că dacă se va afla în imposibilitatea de a-şi îndeplini programul pe care şi l-a asumat în faţa oamenilor care l-au votat, atunci nu are absolut niciun motiv să mai rămână în fruntea partidului.

"Dacă nu mi se acordă acest mandat, evident voi renunţa la poziţia de lider al PNL", a declarat Crin Antonescu.

Reluarea sloganului PNL "Prin noi insine, acum!" din perioada intebelică nu este întâmplare, ci o valorificare a trecutului partidului şi-a motivat Crin Antonescu titlul moţiunii.

Mai sunt zece zile până la Congreul PNL, iar Crin Antonescu doreşte anumite modificări statutare în partid, prin care votul pentru conducerea partidului să se facă pe liste închise. Acest lucru presupune ca fiecare cadidat la fotoliul de preşedinte al partidului să vină cu lista sa de propuneri pentru forul de conducere.

Antonescu a declarat că modificările sale la statut vizează numirea secretarului general de, introducerea votului pe moţiuni cu echipe de câte 30 de membri, dintre care 14-15 vicepreşedinţi cu atribuţii, funcţia de prim-vicepreşedinte nefiind esenţială.

Aceste schimbări nu sunt însă agreate şi de alţi lideri din partid. De atfel, Călin Popescu Tăriceanu şi-a exprimat deschis dezacordul în această privinţă.

"Nu înţeleg de ce ţii sus şi tare să fie vot pe liste, înseamnă că exi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum o ora
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Francesco Bagnaia, în pole position pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP / Marc Marquez a terminat pe doi calificările

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Dublul campion mondial Francesco Bagnaia (Ducati) a obținut, sâmbătă, pe pista uscată de la Brno, pole position-ul pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP, stabilind cel mai bun timp (01:52.303). Ur

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Donald Trump - „Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza“

Ziua Constanta acum 30 minute
Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza, a declarat vineri președintele american Donald Trump, fără a oferi detalii suplimentare, informează Reuters, citat de Agerpres.ro PRECIZĂRI: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că act

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum o ora
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°