Intre cele doua parti, contractul fusese incheiat clar, la obiect.
"Tu, Sache Calu, trebuie sa aduci, de cate ori este nevoie, trunchiuri din padure pana la gater". Asta e treaba ta. "Eu, Naita-Stapanul, voi avea grija ca sa ai hrana indestulatoare si odihna intr-un adapost primitor". Ambele parti se achitau cum credeau mai bine de zisele contractului: Sache Calu tara copacii doborati prin vaiugi, raristi si doline, pana la gater. Ajunsese sa cunoasca toate capcanele traseului si, dupa luni de truda, putea sa duca chiar si pe intuneric trunchiurile la baza. In schimb, stapanul nu uita sa rasplateasca cum se cuvine animalul muncitor: portii indestulatoare de ovaz, tarate bine inmuiate si un culcus de fan.
Totul a decurs "ca la carte", pana cand intamplarea a stricat firescul lucrurilor. O ploaie rece si repede l-a prins pe Sache Calu nadusit de efortul pe care-l facea, tragand de un bustean. Nu era de ajuns. Torentii dezlantuiti au impotmolit traseul, solicitand indoit animalul. La gater nu era nici o patura care sa-l protejeze cat de cat. Rezultatul: a racit! Pare curios, dar si caii mai racesc uneori. L-a tratat veterinarul cum a stiut mai bine, dar Sache Calu nu a mai fost niciodata cel dinainte. Cu mare greutate reusea sa mai aduca un copac din padure. Suferea, si parca in ochi i se citea durerea, ca nu mai poate sa-si serveasca stapanul, cum o facea pe timpuri. Iar legile existentei sunt dure. La joagar, bustenii trebuiau adusi, pentru ca, in aceste timpuri, concurenta nu doarme. Indatoririle din contract nu mai erau respectate. Cine era vinovat? Sache Calu. Nu fara regrete a fost inlocuit cu un cal mai tanar, in putere. El devenise de prisos. L-a gasit potrivit pentru o alta munca, mai usoara, un cioban aflat cu stana peste cateva dealuri. De acolo, Sache Calu facea transporturi de produse la targ sau in satul ciobanului. Era mai usor si calul f
