Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toata crema boxului vine la Iasi

Publicat in Buna Ziua Iasi, sâmbătă 6 martie 2010 ·

Vasile Catea Tot ce are mai bun boxul romanesc la aceasta ora si-a dat intalnire la Iasi, in perioada 9-12 martie. In organizarea Federatiei Romane de Box (FRB), a Directiei pentru Sport a Judetului Iasi, a Asociatiei Judetene de Box, in aceasta perioada, la Sala Polivalenta va avea loc Cupa Romaniei la Box. Competitia va aduna la Iasi cei mai buni pugilisti seniori din Romania, anuntandu-se meciuri de zile mari in Polivalenta ieseana. Prima zi a concursului este marti, 9 martie, cand vor avea loc preliminariile, cu incepere de ora 16.30, miercuri si joi, de la aceeasi ora fiind programate sferturile de finala, respectiv finalele. Vineri, 12 martie, de la ora 18.00, tot la Sala Polivalenta se vor disputa finalele editiei din acest an a Cupei Romaniei la box pentru seniori. Pe durata celor patru zile, intrarea spectatorilor in Sala Polivalenta va fi libera. La startul acestei competitii se vor inscrie aproximativ 120 de sportivi, din toata tara, dar si de la cele patru cluburi din Iasi, CSM Gladiatorul, CS CFR, CS Nicolina si Soroceanu Mestesugarul. Presedintele interimar al Federatiei Romane de Box, Vasile Catea, se asteapta ca la acest turneu sa fie meciuri explozive. "Timp de patru zile, vom avea la Iasi tot ce-i mai bun in boxul romanesc. Vom avea meciuri tari si echilibrate si sper ca iesenii sa vina in numar cat mai mare la Sala Polivalenta pentru ca vor avea parte de un regal pugilistic. Intrarea va fi libera, astfel ca toti iubitorii boxului vor putea urmari la lucru cei mai buni pugilisti din Romania", a declarat Vasile Catea.

Vasile Catea Tot ce are mai bun boxul romanesc la aceasta ora si-a dat intalnire la Iasi, in perioada 9-12 martie. In organizarea Federatiei Romane de Box (FRB), a Directiei pentru Sport a Judetului Iasi, a Asociatiei Judetene de Box, in aceasta perioada, la Sala Polivalenta va avea loc Cupa Romaniei la Box. Competitia va

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 12 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 9 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 9 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 10 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 10 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 12 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°