Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşani: S-au înecat în Dunăre

Publicat in Adevarul, duminică 7 martie 2010 ·

După victoria clară cu 3-0 în faţa Gloriei Buzău, FC Botoşani a pierdut ieri cu scorul de 2-1 la Giurgiu.

Gazdele au deschis repede scorul, în minutul 12 când ex-botoşăneanul Augustin Ivaşcă a centrat iar Tigoianu a reluat cu capul din şase metri. Deşi au încercat să revină în joc, la pauză scorul a fost 1-0 pentru gazde. În partea secundă, FC Botoşani a forţat egalare şi in minutul 72 Bogdan Ghiceanu a profitat de o respingere greşită a unui fundaş giurgiuvean şi a lobat mingea peste goalkeeperul gazdelor. Era 1-1 şi se părea că FC Botoşani va pleca neînvinsă de la Giurgiu. Nu a fost aşa pentru că în minutul 85 Şt. Iordache a scăpat spre poartă, iar Prisacă l-a faultat în careu şi a primit cartonaş galben. Nemulţumit de decizia arbitrului goalkeeperul botoşănean a şutat în minge şi a văzut al doilea galben şi implicit roşu. În poartă a intrat Marius Şuleap. Ciocîrlan execută lovitura de la 11 metri dar trimite în bară. În minutul 92 oaspeţii scapă spre poarta lui Dragne, acesta iese la 25 de metri de poartă şi degajează în extremis. Mingea ajunge la Odoroabă, care o aruncă la disperare în faţă, până la Iordache. Atacantul giurgiuvenilor trimite din prima pe lângă portarul improvizat al oaspeţilor şi aduce o victorie nesperată.

Goalkeeperul Vasile Prisacă, unul din cei mai experimentaţi jucători din lotul echipei FC Botoşani este principalul vinovat pentru înfrangerea de la Giurgiu. A gafat decisiv la două faze. La prima FC Botoşani a primit gol iar la a două a încasat cartonaş roşu şi şi-a lăsat echipa cu un om mai puţin într-un moment în care FC Botoşani îşi domina clar adversarul.

„Prisacă a greşit atât la primul gol cât şi la faza penalty-ului. Mingea era pe punctul cu var iar Prisacă s-a dus şi a şutat în ea trimiţând-o în tribune. A luat imediat al doilea galben. L-am întrebat după meci de ce a făcut acest gest dar nici el nu şi-a putut explica

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum o ora
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 12 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Andy Byron, directorul executiv al companiei de tehnologie Astronomer din New York, a demisionat din funcție după ce a fost surprins îmbrățișând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei decla

Ceremonie militară și religioasă de Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, duminică, în București, la Monumentul Eroilor Aerului din Piața Aviatorilor / Evenimentul va începe la ora 10:00

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O ceremonie militară şi religioasă are loc, duminică, la Monumentul Eroilor Aerului, cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. Vor evolua aeronave militare aparţinând Forţelor Aeriene Ro

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 11 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 11 ore
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 12 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 10 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

22°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°