Locurile de parcare dintre blocuri devin zone de conflict pentru posesorii de autoturisme care dau sute de lei pentru a avea unde să-şi lase în siguranţă maşina
Zeci de târgovişteni sesizează lunar faptul că îşi găsesc locurile ocupate abuziv sau maşinile zgâriate în parcare, deşi plătesc pentru ele. De teamă, însă, ei nu reclamă la Poliţie incidentele. „Din păcate, locatarii nu sesizează decât telefonic ceea ce li se întâmplă, pentru că se tem. Împreună cu firma care ridică maşini şi cu Poliţia Rutieră, intervenim la faţa locului”, explică Simona Mihăilescu, angajat în cadrul Asociaţiei Investitorilor în Transport Târgovişte, una dintre firmele care administrează parcările din oraş.
„Mi-e teamă să-mi mai las maşina în parcare ”
Vladimir, un tânăr de 28 de ani din Târgovişte, este unul dintre cei care au păţit-o din cauza locului de parcare. Târgovişteanul, care refuză să-şi declare identitatea de teama a ce i s-ar putea întâmpla, şi-a găsit maşina zgâriată şi cu cauciucurile tăiate, după ce a sesizat că altcineva îi ocupa locul de parcare. „Cum seara găseam locul ocupat, am făcut reclamaţie şi au ridicat maşina care era pe locul meu. M-au lăsat în pace trei zile. Apoi am găsit maşina vandalizată. Toate cauciucurile erau spintecate cu cuţitul şi mi-au zgâriat caroseria pe partea stângă”, povesteşte tânărul. El a plătit 300 de lei pentru a-şi putea lasă maşina în parcarea amenajată de primărie în spatele blocului unde stă. De teamă, nu a depus plângere la Poliţia Rutieră şi nici nu mai foloseşte locul de parcare. „Acum ce să mai fac? Să fac plângere la Poliţie, să se facă scandal, să atrag atenţia? Pentru ce? Era dreptul meu să parchez acolo. De ce nu există un minim de protecţie, o cameră de supraveghere, măcar? Eu nu o să mai plătesc parcare niciodată şi mi-e teamă să-mi mai las maşina în zonă. Suntem animale, nu oameni. Cauciucurile m-au costa