Constantin Rucsanda Drăghici, primarul din comuna Săuleşti, i-a păcălit pe magistraţi, intentând un proces în care el este şi pârât, şi reclamant. Edilul şi-a solicitat sporuri de 75 la sută din salariu. Acelaşi lucru l-au făcut şi cinci subordonaţi de-ai săi, pe motiv că „şi-au făcut treaba” şi au accesat fonduri europene.
Primarul Drăghici s-a folosit de cele două prenume, Constantin şi Rucsanda, ca să câştige procesul prin care solicita un spor de 75 la sută din salariu pentru accesarea fondurilor europene. Cu alte cuvinte, edilul din Săuleşti s-a dat în judecată pe el însuşi, cerând majorări salariale pentru câteva drumuri asfaltate şi pentru o canalizare, investiţii realizate din fonduri europene. Primarul nu vede nimic imoral în proces, pentru că, spune el, munca lui şi a subordonaţilor trebuia să fie plătită într-un fel sau altul. Suma pe care primarul a primit-o ca spor salarial este de aproximativ trei mii de lei.
„Eu am primit 1200 de lei pe lună pentru că am salariu de 1700-1800 de lei, dar juristul care are doar 1100 de lei a primit doar 500 de lei şi la fel şi ceilalţi funcţionari care au făcut parte din echipa care a lucrat la proiect“, precizează primarul Constantin Rucsanda Drăghici.
Acesta consideră că a primit sporul în mod just şi legal şi că a muncit foarte mult împreună cu echipa sa: „Este un spor în conformitate cu prevederile legale. S-a muncit enorm la acest proiect care are 818 file şi consider că s-a făcut o economie foarte mare la buget, pentru că, dacă încheiam un contract cu o firmă de consultanţă, costurile minime ar fi fost de 10.000 de euro. Aşa, am preferat să lucrăm singuri. S-a muncit la acest proiect o jumătate de an şi asta a însemnat foarte multe: drumuri făcute la Bucureşti, Craiova şi Târgu-Jiu cu maşina personală, studii de fezabilitate, expertize tehnice, ridicări topo, studii geotehnice, avize de la toate in