LANSARE. Românca a urcat, ieri, pentru a doua oară pe podiumul de la Săptămâna Modei de la Paris, unde şi-a prezentat colecţia toamnă-iarnă 2010-2011. Karl Lagerfeld a făcut un show memorabil. Sursa: REUTERS
Creatoarea de modă Ingrid Vlasov s-a aflat ieri, pentru a doua oară, pe renumitul podium al Săptămânii Modei de la Paris, unde şi-a prezentat cea mai recentă colecţie pret-a-porter toamnă-iarnă 2010-2011.
Vlasov şi-a făcut debutul în cadrul festivalului în luna octombrie a anului trecut, la invitaţia Federaţiei Franceze a Creatorilor de Modă. Dacă, în 2009, prezentarea româncei s-a desfăşurat în ultima zi a festivalului, alături de mai mulţi creatori debutanţi, la această ediţie, show-ul ei a avut loc în aceeaşi zi cu a greilor din industrie: Chanel şi Valentino.
Colecţia, inspirată din perioada interbelică
Cum era de aşteptat, senzaţia zilei de ieri a fost show-ul lui Karl Lagerfeld, creat pentru Chanel: o prezentare cu accente eco, în care un gheţar imens, adus tocmai din Suedia, se topea direct pe podium, în timpul defilării.
Şi show-ul româncei a surprins audienţa: în sală a fost aşezat un copac înflorit, iar pe podium au fost proiectate, în tehnologia 3D, o serie de sculpturi din interbelicul românesc.
Într-o „prezentare mult mai curajoasă şi mai puternică decât prima” - după părerea lui Alin Gălăţescu, care se află în aceste zile la Paris -, în jur de 34 de modele au defilat îmbrăcate în rochii plisate din mătase, rochii cu două feţe, una albă, una neagră, sau cape din in ori bumbac foarte scurte, asortate la pantaloni mulaţi.
„Culorile dominante ale co lecţiei au fost albul, negrul şi bejul, iar materialele au fost ac cesorizate cu metal auriu ori cu perle naturale”, a explicat Alin Gălăţescu.
SPECTACOL
Un gheţar adus din Suedia pentru preze