Doi minori, în vârstă de 15 ani, au pătruns, ieri, în curtea unei case din municipiul Gherla, de unde au furat piese auto. Proprietarul locuinţei nu era acasă, fiind plecat în străinătate cu familia.
Iniţial, cei doi hoţi au reuşit să scape, poliţia fiind sesizată prea târziu de locatari. Oamenii legii s-au deplasat la faţa locului, au constatat că cele două persoane au părăsit locul faptei şi au fugit in direcţia digului râului Someşul Mic.
Pornind pe urmele lor, poliţiştii i-au prins pe minori a intersecţia străzilor Dejului cu Pescarilor din localitate. Cu ocazia cercetărilor, cei doi copii de 15 ani au recunoscut faptul că au pătruns în curtea imobilului, prin escaladarea gardului, cu intenţia de a sustrage piese auto, pe care ulterior urmau să le valorifice, dar fiind surprinşi de un vecin au renunţat, fugind prin grădini, escaladând gardurile până la digul râului Someşul Mic.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat.