Pentru a reduce cheltuielile de întreţinere, câteva mii de ploieşteni şi-au montat în această iarnă repartitoare de căldură în apartamente. Decizia s-a dovedit a fi însă una neinspirată pentru că, după citirea calorimetrelor, factura pentru încălzirea locuinţelor a crescut şi chiar s-a dublat în unele cazuri. Sursa: Marius Nica
„Înainte să-mi pun repartitoare plăteam 200 de lei căldura, iar după montarea aparatelor am plătit 350 de lei. În loc să fac economie, sunt bună de plată”, se plânge Ioana Lupu, proprietarul unui apartament de trei camere din cartierul Vest.
Autorităţile locale promit declanşarea unor acţiuni de control. „Am primit sute de sesizări de la ploieşteni, care se plâng de valoarea mare a facturilor la energie termică, primite după montarea repartitoarelor. Vineri am convocat o şedinţă la care vor participa reprezentanţi ai ISCIR, OPC, RASP, Dalkia şi ai Direcţiei de Metrologie Legală pentru demararea unor acţiuni de control”, a declarat primarul Andrei Volosevici.
„Proprietarii sunt nemulţumiţi de modul în care se calculează consumul prin intermediul repartitoarelor, însă mai sunt şi unii cetăţeni care măsluisc aparatele, iar ceilalţi suportă pierderile”, spune Ion Stan, preşedintele Uniunii Asociaţiilor de Proprietari din Ploieşti.
Ploieştenii care sunt racordaţi la sistemul centralizat de încălzire vor plăti până la finalul acestui an cel mai mic preţ din ţară, 117 lei / gigacalorie. Restul, de până la 197 lei / Gcal, cu cât este livrată căldura de către operatorul de termoficare Dalkia Termo Prahova, reprezintă subvenţia plătită de autorităţile locale.