Antrenorul olandez al Universităţii, Mark Wotte, a obţinut prima victorie din retur prin golurile reuşite de trei dintre cei mai tineri jucători din lot. Exilată la Severin, aflată pe un loc retrogradabil şi cu un singur punct în această iarnă. Aşa se prezenta „Ştiinţa“ înaintea meciului cu Braşov.
A spus că nu este Harry Potter, dar olandezul Mark Wotte a reuşit minunea: a obţinut prima victorie de când e în România. Şi ce succes! Golurile au venit pe bandă rulantă, într-un interval de 20 de minute. Marcatorii? Numai copii. Primul „puşti-minune" a fost Găman.
Ghinguleac a fost Orbuleţ
Apoi, Barbu a reuşit un euro-gol, după un şut senzaţional de la 25 de metri. „Bagheta magică" a lui Wotte transformase doi fotbalişti cu profil defensiv în doi marcatori. Şi, ca atacanţii să nu rămână datori, Mihai Costea a punctat şi el, după ce Dănuţ Coman parase, într-o primă fază, un şut al lui Mihai Costea.
În partea secundă, Braşovul a punctat, dar degeaba! Golul perfect valabil al lui Nogo a fost anulat pentru un ofsaid inexistent. Nu de asistentul Mircea Orbuleţ, cum s-ar crede, ci de colegul său asistent, purtător al ecusonului FIFA, Radu Ghinguleac.
De aici până la final, oltenii şi-au trecut în cont şi o bară, prin Prepeliţă şi au obţinut primul succes din retur. Victoria a fost dedicată patronului Adrian Mititelu, care mâine va împlini 42 de ani.
„Nu e magie, e eficienţă"
După meci, olandezul de pe banca Universităţii, Mark Wotte, s-a arătat convins că formaţia sa nu va retrograda. „Această victorie a venit la momentul potrivit, iar în prima repriză băieţii au făcut cel mai bun joc de când sunt eu aici. După punctul obţinut cu Pandurii, acesta era singurul rezultat pe care îl doream", a spus Wotte. Apoi, a explicat: „Nu am avut bagheta la mine, nu a fost vorba de magie, ci de eficienţă".
"Le-am făcut cadou victoria. În pr