Remiza dintre FC Timişoara şi Unirea Urziceni l-a enervat pe Marian Iancu, patronul alb-violeţilor acuzând dur arbitrajul. Bănăţenii nu au reuşit să învingă echipa ialomiţeană nici după patru ani. Ultima victorie împotriva Unirii a avut loc în 2006, la chiar primul joc între cele două echipe.
Prima ocazie a aparţinut oaspeţilor, dar capul lui Galamaz a fost respins de Taborda în corner. Goga a lansat primul avertisment la poarta oaspeţilor, când lovitura liberă executată de atacant a fost respinsă de Tudor cu dificultate.
În minutul 26, spectatorii s-au trezit la viaţă odată cu şutul periculos al lui Bourceanu, după care Goga a ratat din faţa porţii. La pauză, Sabău a făcut mutarea logică, Cosmin Contra intrând în uralele spectatorilor în locul lui Chiacu.
"Guriţă" nu a reuşit însă să repete isprava din meciul cu Poli Iaşi, când a rezolvat de unul singur ecuaţia jocului. Ambele echipe au cerut câte un penalty în repriza secundă. Mai întâi, oaspeţii au protestat vehement la o decizie a centralului Istvan Kovacs, care a lăsat jocul să continue după o ciocnire în careu între Taborda şi Onofraş.
Cu zece minute înainte de final, a fost rândul gazdelor să solicite penalty după ce mingea l-a lovit în mână pe Brandan. A fost decizia care l-a înfuriat pe Marian Iancu, finanţatorul timişorenilor, acesta considerând că arbitrul Istvan Kovacs a ignorat semnalul asistenului său.
Tuşierul a arătat penalty
Iancu l-a desfiinţat pe „central". „Nu am văzut decât acel fanion ridicat de tuşier pentru 11 metri. Probabil că a auzit în cască «Lasă-l repede jos». Centralului îi convenea egalul. Uitaţi-vă la tuşier, nici el nu ştia că trebuie să lase fanionul jos! E groaznic! Trebuie neapărat să aducem arbitri străini! Am avut un 11 metri clar la acel henţ în careu. Nu se poate ca un copilaş de vârstă cu fiul meu să vină să mă arbitreze. Băgăm bani m