Supermaghiarii mesianici, nu cei normali, nici nu ar fi atât de mari dacă nu ar fi fost şi nu ar fi dominaţi de generozitate. Când le e lumea mai dragă, ei se gândesc generos şi la alţii. Dacă ar fi fost bântuit doar de egoism naţional şi de poftă de răzbunare pe cei cu care a împărţit geografia şi, uneori, istoria, aluatul unguresc s-ar fi acrit pe diversele continente pe care a poposit ca să-şi facă pâine. Dar nu!
Ultramaghiarii semeţi au fost un element de unitate şi coerenţă a lumii. În marşul lor triumfal, de departe către aproape, când au întâlnit o ţară, fapt aproape firesc pe continentul european, ei au înmulţit-o, dintr-o unitate geografică făcând 3-4-5, spre veşnica aducere aminte. Rolul maghiarilor agresivi, în Europa Centrală şi de Răsărit, nici nu este suficient subliniat de analişti şi de istorici. Se deferă surdinei tropotul copitelor lor animate de aroganţă. Se uită sângele rece, cu care, în clipe de acută inspiraţie şovină, ei au vărsat sânge fierbinte pe caldarâmul istoriei, neţinând totdeauna seama de apartenenţa naţională a bidoanelor cu sângele respectiv. În Ardeal există încă destule urme ale belşugului de decapitări, pe care le-au realizat, cu înaltă competenţă, diverşi lideri maghiari.
Este, ca atare, firesc felul în care unii urmaşi fanatici ai sângeroşilor constructori de armonii interetnice din Ardeal repornesc motoarele şovinismului şi separatismului. Îi animă o bestială sete de răzbunare, deşi, dacă s-ar face o socoteală obiectivă, răzbunarea ar trebui să acţioneze dinspre ceilalţi către ei. Români şi evrei din Ardealul de Nord, pe care ocupanţii maghiari, acompaniaţi de fiare localnice, i-au trecut prin sabie, prin glonţ şi prin var nestins, nu pot fi, oricâte eforturi europene s-ar face, trecuţi în contul sacrificiilor hungariste pentru democraţie.
A trezi o gravidă din somn şi a spinteca-o cu cin