Enurezisul nocturn nu este o boală, dar nici o simplă problemă de creştere şi educaţie a copilului. În acelaşi timp, în majoritatea cazurilor (peste 90%) nu are o origine organică şi nici un tratament specific. Deşi e considerat, deseori, consecinţa stresului şi a emoţiilor negative, s-a constatat că acestea reprezintă doar factori de risc sau agravanţi, dar nu adevăratele cauze ale fenomenului. Copilul nu trebuie catalogat ca leneş, neascultător, obraznic, că face aceste lucruri înadins şi cu atât mai puţin nu trebuie considerat un tarat, un retardat.

MATURIZARE NERVOASĂ

În esenţă, enurezisul este generat de incapacitatea centrilor din creier de a recunoşte mesajele de la vezica urinară plină şi de a reacţiona, determinând trezirea pentru urinare. Fenomenul ţine cel mai des de o întârziere a maturizării nervoase. Acest lucru nu e anormal, căci fiecare copil are un ritm individual de dezvoltare. După 2 ani, 85% dintre copii prezintă control vezical în timpul zilei şi 50%, inclusiv în timpul nopţii. La 3 ani, acest lucru este valabil pentru 90% şi, respectiv, 70% dintre copii. La 5 ani, 15%-20% dintre copii prezintă enurezis nocturn (la 5% dintre băieţi şi 1% dintre fetiţe, acesta apare aproape zilnic).

Dar important este că, la cei mai mulţi dintre ei, manifestarea va dispărea spontan o dată cu creşterea copilului, procentul celor afectaţi scăzând cu aproape 50% pe an. Dintre aceştia, 10%-15% prezintă micţiuni involuntare şi în timpul zilei. Astfel, la vârsta de 7 ani doar 7% dintre copii prezintă enuresis, la 10 ani sub 5% şi la 12-14 ani doar 2%-3%. Procentul este dublu la băieţi faţă de fetiţe.

TULBURĂRI DE SOMN ŞI EMOŢIONALE

În afara imaturităţii, se mai pot incrimina şi alţi factori. Aceşti factori, deşi afectează producerea şi stocarea urinei, totuşi, nu pot prin ei înşişi să producă enurezis pentru că, indifere