Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: MIHAI CONSTANTINESCU se antrenează pentru o carieră în judo

Publicat in Adevarul, miercuri 17 martie 2010 ·

A început să practice judo în urmă cu patru ani, fiind atras de kimonouri. Crede că este sportul în care ar putea să facă performanţă.

A început să practice înotul pe când avea doar cinci ani. Părinții au fost cei care l-au dus la bazin, în speranţa că băiatul se va dezvolta armonios. Atras fiind însă de kimonourile sportivilor care se antrenau la judo, după un an şi-a rugat părinţii să-l „mute” în sala de alături. „Tot vedeam copiii care făceau judo şi m-am gândit să ma duc şi eu acolo. Mi-a plăcut şi m-am apucat de acest sport”, ne spune Mihai Constantinescu.

Că i-a plăcut acest sport, nu încape îndoială, pentru că au trecut deja patru ani, iar ambiţiile au crescut. „Sunt la judo din 2006. Îmi place atât de mult, încât vreau să mă fac profesor de judo. Ştiu că pentru asta, trebuie să şi muncesc, de aceea încerc, pe cât pot, să nu pierd nimic”, ne spune băiatul.

Recunoaşte că la început i-a fost greu, dar s-a imediat noilor cerinţe, iar în câteva luni a şi început să câştige câteva campionate naţionale. A fost nevoie doar de pasiune şi multă muncă. „Mi-a plăcut, pentru că este un sport foarte frumos. Mă antrenez în fiecare zi, în afară de sâmbătă şi duminică”, ne spune, mândru, Mihai. Până acum, a obţinut şase premii întâi şi patru medalii de bronz în campionate interne şi internaţionale. Cele mai grele concursuri îi par a fi cele din Serbia, considerându-şi acolo adversarii de temut.

„Sunt liniştit, dar dacă sunt provocat, mă mai bat şi eu”

Este un copil sensibil, liniştit şi inteligent. Recunoaşte însă că uneori mai sare şi calul. „Sunt liniştit, dar uneori, când sunt pe-afară, dacă sunt provocat, mă mai bat şi eu”, spune zâmbind Mihai. Calităţile îi sunt apreciate chiar şi de antrenorul său de judo. „Este un copil deştept, cuminte, spontan, pasionat de ceea ce face şi acceptat în orice grup. Chiar şi mie îmi place compania lui. A

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum o ora
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°