Preşedintele american Barack Obama a declarat miercuri că Statele Unite ale Americii va lua măsuri agresive împotriva Iranului pentru a-l împiedica să construirea unei arme nucleare care ar avea potenţialul declanşării unei curse a armelor nucleare în Orientul Mijlociu, transmite Reuters.
Preşedintele american, care a transformat scopul unui dialog cu Iranul într-un punct cheie al politicii externe în cadrul administraţiei la începutul preşedinţiei sale, a declarat că a reuşit să ţină comunitatea internaţională departe de Teheran.
Aşa cum am văzut, guvernul iranian a fost preocupat să intervină şi să oprească poporul său de la exercitarea drepturilor sale democratice şi umane decât să rezolve problema dezarmării nucleare în mod diplomatic, a afirmat Obama în cadrul unui interviu pentru canalul Fox News.
Tocmai din acest motiv, vom apela la sancţiuni agresive. Nu am eliminat nicio opţiune, vom continua să insistăm în această chestiune, a ameninţat şeful diplomaţiei americane.
Iranul neagă în continuare construirea unei bombe nucleare, afirmând că programul său nuclear are ca scop generarea de energie electrică, potrivit Reuters.
Obama a mai adăugat că una dintre priorităţile administraţiei pe care o conduce este să împiedice Iranul să obţină o armă nucleară.
Este o chestiune dificilă, dar o chestiune pe care trebuie să o rezolvăm, întrucât dacă Iranul va avea această armă nucleară, este foarte posibil să vedem o cursă a armelor nucleare în Orientul Mijlociu, iar acest lucru ar afecta extrem de mult securitatea naţională, a subliniat Barack Obama.