Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Veniturile Enel în România au crescut anul trecut cu 20%, la 850 de milioane de euro

Publicat in Adevarul, joi 18 martie 2010 ·

Veniturile Enel în România au crescut anul trecut cu 20%, la 850 de milioane de euro, iar profitul înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare-EBITDA a urcat cu 27%, de la 121 milioane euro în 2008 la 154 milioane euro, a declarat directorul financiar al grupului ialian, Luigi Ferraris.

Cererea de energie în România îşi va reveni, însă vor fi necesari 2-3 ani pentru a se ajunge la valori normale, a mai spus oficialul, citat de Mediafax.

Grupul italian Enel deţine în România trei foste filiale de ditribuţie şi furnizare a energire ale companiei de stat Electrica, respectiv Muntenia Sud, Banat şi Dobrogea.

Reorganizarea sectorului energetic românesc - "o împărţire între actor predefiniţi"

"România nu a reacţionat pozitiv la prezenţa noastră pe piaţă. Încă avem de recuperat datoriile de la compania de căi ferate (CFR - n.r.), iar restructurarea producţiei de energie este mai mult o împărţire între actori predefiniţi. Presăm şi vom continua să presăm Guvernul român în ambele teme", a spus, la rândul său, directorul general al Enel, Fulvio Conti, într-o conferinţă de presă organizată la Londra.

Guvernul are în plan comasarea principalelor active de producţie a energiei în două societăţi naţionale. În urma acestei operaţiuni, statul va continua să deţină cea mai mare parte a companiilor care produc energie.

Pe de altă parte, companiile de distribuţie a energiei se confruntă de mai mulţi ani cu problema neplăţii datoriilor de către compania de căi ferate, care se ridică în total la peste 600 de milioane de lei.

"Înţelegem că este o situaţie dificilă acum, (...) dar este fundamental necesar ca o companie de distribuţie a energiei să încaseze ce i se datorează, pentru a putea susţine investiţiile", a mai spus Ferraris.

Totodată, Conti a afirmat că Enel are în plan să vândă activele din Bulgaria pentru că

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING O mașină a intrat într-o mulțime de oameni pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, peste 20 de persoane sunt rănite

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de persoane au fost rănite în Los Angeles după ce o mașină a intrat în mulțime pe Santa Monica Boulevard, unul dintre cele mai renumite bulevarde ale orașului, transmite Le Figaro. Urmărește

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 9 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Şeful armatei ucrainene declară că trupele sale sunt ferm pe poziţii în afara oraşului Pokrovsk

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrskîi a declarat vineri că forţele sale rămân ferme în apărarea Pokrovsk, oraş cheie pe frontul de est în războiul cu Rusia, intrat în al patrulea an, informează a

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 30 minute
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 2 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°