În Anglia se numesc „Poundland“, în Franţa, „Tati“. La noi, pe româneşte, sînt cunoscute drept magazinele „12 lei orice produs“. („Şi paltonu’, doamnă, e tot la 12 lei?“ – „12 lei orice produs, doamnă, nu vedeţi ce scrie pe fereastră?“)

Sînt magazine cu haine extrem de ieftine, atît de ieftine încît oamenilor nu le vine să creadă, spun că e o păcăleală şi deseori o întreabă, timid, pe vînzătoare dacă e aievea sau o himeră. Sînt haine importate în mare parte din China, altele din Ungaria sau Turcia. Au apărut acum cîţiva ani, la început timide, devenind concurentele „second hand-urilor“, cele care deţineau monopolul hainelor ieftine. Între timp, atît forfota dintre rîndurile de haine cu iz trecut, cît şi disperarea oamenilor de a-şi smulge hainele din mîna unui potenţial rival vestimentar, s-au mutat în magazinele de „12 lei orice produs“, pentru că, nu-i aşa, decît scump şi purtat, mai bine ieftin şi nou. Deşi se mai păstrează melacolia: „la second găseai produse de calitate“, o calitate patentată şi de trecerea timpului, şi, cel mai important, „unice“ pe piaţă, mentalitatea oamenilor amatori de îmbogăţit garderoba în draci s-a adaptat rapid noului val de ispite.

Magazinele de acest tip au explodat mai ales în ultima perioadă, părînd a fi cea mai bună investiţie pe timp de criză. Şi pentru patroni, magazinele fiind mereu pline înspre foarte pline, dar şi pentru clienţi, oameni speriaţi de spectrul sărăciei, care, din lipsă de buget, se îndreaptă din ce în ce mai convinşi către aceste ieftine resurse vestimentare.

Poţi însă să te îmbraci cu gust şi ieftin?

Da, dacă te nimereşti în zi de primit marfă (aici o mică prietenie cu vînzătoarele nu strică), şi dacă deţii arta strecurării ochilor pe lîngă tricouri paietate sau animal print sau culori ţipătoare, combinate iritant de prost, dacă ştii ce-ţi vine bine, ce te prinde, da