Banul cinstit se câştigă greu. Lecţia aceasta am învăţat-o încă din copilărie, de la ai mei. Munceau din greu, dar simţeam mai tot timpul că nu se ajung cu banii.

Nu se plângeau în faţa noastră, a copiilor, dar în preajma zilelor de chenzină, frigiderul devenea tot mai gol, iar sacoşele se întorceau de la piaţă mult mai zvelte.

N-am fost un copil râzgâiat, însă mama şi tata s-au străduit să nu-mi lipsească niciodată nimic şi să nu mă simt stingheră în competiţiile vestimentare dintre colegii de clasă. Pentru că îi iubeam foarte mult pe ai mei, am simţit foarte devreme dorinţa de a nu-i împovăra cu poftele mele de copil şi, mai apoi, de domnişoară. Pe la 12 ani, bunicul mi-a cumpărat primul meu aparat foto, celebrul, pe atunci Smena 8, plus o instalaţie alambicată pentru developat fotografii alb-negru.

În scurt timp, acestea mi-au procurat primele venituri: ziua îmi pozam colegii de clasă, noaptea developam la lampa roşie, baricadată în baie, iar a doua zi pozele erau cumpărate de colegi cu un leu bucata! Oleacă mai târziu, prin liceu, am început să câştig binişor din traduceri, apoi mi-am rotunjit veniturile compunând, la comanda colegilor, scrisori de dragoste pentru iubitele lor.

Astăzi, Victoraş are vârsta „primilor mei bani". Vremurile au înlocuit prăfuitul Smena 8 cu aparate digitale ultraperformante, însă niciunul dintre puştanii de azi nu mai pare interesat să câştige bani pe seama lor. Drept care, pentru a-l deprinde pe junior cu banul câştigat prin sudoarea frunţii, a trebuit să găsesc alte şiretlicuri.

Am aplicat tarife pentru activităţi casnice: uzi florile - primeşti 1 leu. Cureţi zăpada din faţa blocului - te faci, dintr-odată, cu 10! Vasele spălate, timp de o săptămână, tot 10 lei înseamnă, iar mersul la piaţă se lasă cu păstrarea restului. Şi uite-aşa, feciorul nostru a început să înţeleagă pe pielea lui ceea ce înţelegeam