Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un batran a ars de viu in gradina

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 22 martie 2010 ·

Sfarsit tragic pentru un batran din comuna Motca. Este vorba despre Gheorghe Nigel, in varsta de 70 ani. Vineri seara, barbatul a iesit in fata locuintei pentru a face curatenia de primavara. Inarmat cu o cutie cu chibrituri, batranul a dat foc unor buruieni uscate din apropierea casei. Numai ca, din cauza vantului, focul s-a extins destul de repede spre terenul unui vecin. In acel moment, speriat, Gheorghe Nigel a incercat sa sara un gard pentru a stinge focul. Numai ca s-a agatat in gardul din sarma, unde a ars ca o torta. La toata aceasta scena parca desprinsa din filmele de groaza a asistat neputincioasa sotia barbatului. Femeia a cerut ajutorul unui vecin, dar cand acesta a ajuns la fata locului deja era prea tarziu. "Din primele cercetari rezulta ca batranul a dat foc la pasunea din apropierea casei. Observand ca flacarile se extind spre pasunea unui vecin, barbatul a incercat sa sara gardul pentru a ajunge la foc ca sa-l stinga. Atunci s-a agatat in sarma si nu a mai putut pleca de acolo, focul ajungand si la el. A ars de viu. A incercat sa iasa din sarma, dar nu a mai putut. Cand au ajuns vecinii deja era prea tarziu. Barbatul decedase. A venit si Ambulanta, dar acestia nu au putut decat sa constate decesul. In acest caz, vor continua cercetarile pentru a se afla cu exactitate ce s-a intamplat", a declarat agentul principal sef Lucian Zaharia, seful Postului de Politie Motca.

Sfarsit tragic pentru un batran din comuna Motca. Este vorba despre Gheorghe Nigel, in varsta de 70 ani. Vineri seara, barbatul a iesit in fata locuintei pentru a face curatenia de primavara. Inarmat cu o cutie cu chibrituri, batranul a dat foc unor buruieni uscate din apropierea casei. Numai ca, din cauza vantului, focul s-a extins destul de repede spre terenul unui vecin. In acel moment, speriat, Gheorghe Nigel a incercat sa sara un gard pentru a stinge focul. Numai ca

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului, despre zvonul potrivit căruia UE ar interzicere centralele de apartament. „Este fake news”

Adevarul acum 13 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a precizat sâmbătă, 19 iulie, că informațiile potrivit cărora Uniunea Europeană ar urma să interzică centralele de apartament sunt „fake news”.

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum 45 minute
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Preşedintele Siriei anunţă o „încetare imediată a focului” între druzi şi beduini

Ziarul Financiar acum 53 minute
Un acord „imediat” de încetare a focului a fost anunţat sâmbătă de preşedintele sirian Ahmed al-Sharaa. În urma unui acord cu Israelul, forţele de securitate siriene vor fi desfăşurate în provincia Sweida pentru a pune capăt violenţelor dintre bedui

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum o ora
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 4 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 4 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°