Eleganţa şi stilul ce caracterizau moda Bucureştiului interbelic şi-au câştigat renumele nu numai la noi în ţară, ci şi peste hotare.

Printre mărcile româneşti cu cel mai mare renume din perioada interbelică se numărau: Ceho - încălţăminte şi îmbrăcăminte distribuite în magazinele Cehoslovacia, cosmeticele Elida, ciorapii Areca, mănuşile de piele Glace, umbrelele Pluvin.

Dar probabil numele cu cel mai mare prestigiu, şi astăzi cu rezonanţe, este Mociorniţa - fabrica de încălţăminte şi îmbrăcăminte de piele.

În perioada interbelică, femeile purtau pantofi cu toc de patru-cinci cm, cu barete şi decoraţii, iar bărbaţii se încălţau cu pantofi sau ghete de piele ori de lac. În fabricile Mociorniţa se comercializau „pantofi bărbăteşti din box, negri şi maron, pantofi de lac şi ghete pentru copii şi doamne, de cea mai bună calitate".

Fabricile Mociorniţa fuseseră întemeiate de către Dumitru Mociorniţa, industriaş şi afacerist bucureştean de renume. Acesta se născuse în 1895, într-o familie săracă din Prahova şi, datorită calităţilor excepţionale obţinuse mai multe burse de merit, mulţumită cărora ajunsese să îşi realizeze studiile la Bucureşti şi la Şcoala Superioară Practică pentru Comerţ şi Industrie din Paris.

Reîntors în ţară, a fost mai întâi angajat director la fabricile industriaşului Prodanoff şi apoi în întreprinderile lui Grigore Alexandrescu, un alt industriaş de renume.

A fondat fabrica Mociorniţa în 1923, pe un teren viran la marginea Bucureştiului. Aceasta era dotată cu utilaje aduse din Germania şi Marea Britanie şi avea să devină, în scurt timp, cel mai important producător de încălţăminte şi haine de piele din România interbelică.

Produsele Mociorniţa nu erau doar marca unui stil, ci şi o garanţie a calităţii. „Contra intemperiilor, vă apără hainele de piele frumoase, solide şi eftine dela Mociorniţa.