„Pare aproape certă existenţa cîtorva specii de pasăre-elefant pînă cu doar cîteva milenii în urmă, ca şi împrejurarea ca, într-o epocă istorică mai recentă, exemplarele mai mici să fi dispărut în totalitate, pentru ca doar monstruoasa Aepyornis maximus să mai reziste. ş…ţ În 1642, atunci cînd francezii au pretins insula Madagascar ca posesiune, marea pasăre-elefant probabil supravieţuia încă, în unele zone izolate. Primul guvernator francez, Étienne de Flacourt, descria, în 1658, «o pasăre colosală care bîntuie regiunea Ampatres şi îşi cloceşte ouăle asemenea struţului; pentru ca oamenii să nu i le fure, ea caută cele mai ferite locuri». Nu este limpede dacă Flacourt a văzut într-adevăr o Aepyornis sau doar s-a bizuit pe rela-tările altora. Nu a mai reuşit, însă, să-şi dezvolte cercetările pasagere, fiind ucis, în drum spre Franţa, de piraţii algerieni.“ Acest pasaj, valorificînd una dintre ipostazele aurorale ale istoriei naturale (Étienne de Flacourt, Histoire de la grande isle de Madagascar, 1658), este extras dintr-un tratat de ornitologie ce inventariază speciile dispărute. Mai relevantă, însă, decît incursiunea în cartea lui Errol Fuller (Extinct Birds, New York, 1987), este împrejurarea care a prilejuit-o: fragmentul citat este asociat, în spaţiul unui muzeu berlinez de artă contemporană, unei lucrări de Walton Ford, intitulate Madagascar (2002). Walton Ford reuşeşte să fie extrem de actual Asistăm, astfel, la o insolită transgresare: cîte un crîmpei literar din cele mai felurite categorii – jurnalul lui Samuel Pepys din 24 august 1661, cartea The Royal Menagerie at the Tower of London, publicată de Geoffrey Powell în 1999, poemul A morir, scris, în 1894, de revoluţionarul cubanez José Martí, romanul autobiografic al lui Ernest Hemingway, Green Hills of Africa, din 1935 etc. – se substituie unui „text de sală“, intrînd în dialog deopotrivă cu opera de a