Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Alexandru Ghinescu este campion la arte marţiale şi skandenberg

Publicat in Adevarul, luni 29 martie 2010 ·

A ajuns să obţină performanţe în aceste sporturi în doar şase luni de zile de la primul său antrenament.

Are 18 ani, muşchi de oţel şi o voinţă de fier. În urmă cu jumătate de an, Alex Ghinescu a avut şansa să cunoască un om care, spune el, l-a învăţat ce să facă cu viaţa sa. "Eu sunt din Băicoi, Prahova. Într-o zi, la clubul elevilor din localitatea noastră a venit Mădălin Tănase, care lucrează ca jandarm în Ploieşti. El ne-a spus că putem face mult sport ca să fim sănătoşi şi să avem un ţel în viaţă. M-a convins să mă reapuc de şcoală. Aşa că am reînceput să merg la ore, după care fugeam la antrenamentele de arte marţiale şi skandenberg, sub supravegherea acestui om care îmi este ca un tată", povesteşte, cu emoţie, tânărul campion. Vrea să facă bani din sport Ghini, cum îi spun prietenii, este un tânăr greu încercat de viaţă. Părinţii săi au datorii mari la bănci, tatăl său este şomer, iar mama -infirmieră la un azil de bătrâni, de altfel, singura persoană care aduce un ban în casă. Alexandru spune că neajunsurile financiare l-au determinat să se apuce de sport, în mod serios, în speranţa că va face performanţă şi că, pe viitor, va fi răsplătit cu bani pentru succesul său. După îndelungi antrenamente, Ghini a obţinut prima sa victorie, un loc doi la o competiţie interjudeţeană de skandenberg, apoi, la scurt timp, a urcat din nou pe podium, obţinând o medalie de bronz la un campionat de arte marţiale mixte. "Ambele sporturi îmi plac la fel de mult pentru că, în primul rând, practicându-le, am scăpat de emoţii. Înainte îmi era teamă să vorbesc în public şi eram foarte ruşinos. Acum m-am eliberat de ele. Sunt un om puternic, care vrea să devină cineva în viaţă", susţine tânărul. În prezent, Alexandru Ghinescu se pregăteşte intens pentru Campionatele Europene de Skandenberg. "Trebuie să trec de calificări. Mă antrenez şi câte trei ore pe zi la club, apoi fac şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 33 minute
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 15 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 28 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 13 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

VIDEO „Accident tragic”: 19 răniți în timpul unui spectacol de artificii din Dusselforf

HotNews acum 3 ore
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în Germania, în urma unui incident survenit vineri noapte în timpul unui spectacol de artificii la un târg din Düsseldorf, în vestul țării, a informat sâmbătă poliția, potrivit AFP. Potri

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°