Un deţinut încarcerat la Penitenciarul Codlea s-a automutilat, în noaptea de miercuri spre joi, şi se află internat la Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Braşov, starea sa fiind stabilă.
Deţinutul şi-a făcut o rană în jurul gâtului cu ajutorul unei lame.
"V.R., persoană privată de libertate, condamnată definitiv la o pedeapsă cu închisoarea de 15 ani pentru infracţiunea de omor calificat, şi-a provocat o plagă tăiată în zona gâtului cu ajutorul unei lame de ras tip BIC. Din primele cercetări reiese că motivul autoagresiunii a fost faptul că V.R. urma să fie transferat în alt penitenciar", se spune în comunicatul de presă semnat de comisarul Marian Dobrică, directorul penitenciarului.
Comisarul Dan Rusu, purtătorul de cuvânt al penitenciarului, spune că, după ce i s-au acordat primele îngrijiri medicale de către personalul închisorii, deţinutul a fost transportat la spital unde a fost operat, unde a rămas internat pentru a fi sub supraveghere medicală de specialitate, starea acestuia fiind stabilă.
"Conform prevederilor legale autoagresiunea prin orice mod şi prin orice mijloace este considerată abatere disciplinară gravă, persoanei private de libertate în cauză urmând a i se aplica o sancţiune disciplinară. Această sancţiune poate merge de la restrângerea anumitor drepturi şi până la izolare", a declarat comisarul Dan Rusu.
Medicii de la Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă, spun că deţinutul a ajuns în stare destul de gravă la spital, cu vena jugulară tăiată, fiind introdus imediat în sala de operaţie. Pacientul se află sub supravegherea medicilor, chiar dacă starea acestuia este stabilă.