Eden-ul din Rîmnic Despre municipiul Rîmnicu Sărat aflăm că are o populaţie de 38.805 locuitori (2002). Cea mai veche menţiune documentară despre el descoperită pînă acum datează din 8 septembrie 1439 – „un privilegiu comercial acordat de domnitorul muntean Vlad Dracul negustorilor poloni, ruşi şi moldoveni…“ (Wikipedia). Ca oraş apare pentru prima dată atestat în 1574.
Oraşul are un muzeu cu de toate, printre care şi o colecţie de fluturi exotici. Cîteva biserici vechi (dintre ele, Sfînta Paraschiva din secolul al XV-lea şi Adormirea Maicii Domnului din vremea lui Constantin Brâncoveanu). Şi un bust al lui Vlahuţă.
În centru – o alee pietonală, cu multe bănci şi magazine. La periferie, cîteva restaurante al căror interior seamănă cu cel al unor bufete de gară: mesele şi feţele lor au ceva care te îndeamnă să mănînci repede şi să pleci. Într-unul dintre ele, la etaj, pe peretele separeului, sînt lipiţi doi maci mari şi mulţi (iarăşi!) fluturi. Abţibilduri în stil frigider.
Tot Rîmnicu Sărat are şi motelul Eden. Micul lor Eden local – 13 camere duble.
Motelul este un exemplu relevant de paradis neaoş: un loc în care strălucirile se „îmbină armonios“ cu moravurile neaoşe. În linii mari – nimic de reproşat. Camerele sînt chiar confortabile, într-un stil – să-i zicem – clasic. Dar dotate cu aer condiţionat, frigider şi… plasme spre uriaşe. Căldura merge, uşa se încuie şi sînt pahare, săpunuri şi şampoane. Există chiar şi foehn. Doar că pe uşa de la baie e un anunţ cam acru şi uşor analfabet: „În atenţia celor care sau cazat aici…“. Pe lîngă nuanţa ţîfnoasă mi se pare că mai apare şi un „închide-ţi“…
Ce şi-ar putea dori mai mult românul mediu, trăitor pe jumătate în socialismul multilateral dezvoltat? Poate doar un restaurant ca lumea. Cel al motelului e mai mult de atît: e sclipitor şi „clinchetitor“ la propriu. Pe mese sînt atîtea pa
