Dacă în chimia tragică a accidentului aviatic de acum câteva zile, în care au pierit preşedintele Poloniei şi dimpreună cu el vârfuri ale acestei ţări, n-ar fi existat numele Katyn, nenorocirea şi-ar fi ocupat locul relativ uşor în şirul nenorocirilor. Încă un avion căzut, 96 de morţi, nici un supravieţuitor. O tresărire în plus pentru existenţa între victime a unui şef de stat. Şi apoi uitarea, ca un lac fără fund.
Pădurea Katyn este însă numele de cod al celei mai sângeroase file din istoria unui popor trecut de atâtea ori, cu înverşunată fatalitate, "prin foc şi sabie", cum scrie Sienkievicz. Ceea ce se dorea a fi o împăcare după 70 de ani între polonezi şi ruşi redeschide o rană. Ce buton al morţii, apăsat greşit, a trezit iar balaurul istoric?
Am avut norocul să cunosc de tânăr această ţară şi acest popor de pani - nobil, orgolios şi tragic. Florile şi lumânările care-i acoperă acum capitala îmi amintesc primele imagini care mi-au atras luarea aminte la prima vizită în Polonia. Proaspete flori şi aprinse lumânări la fiecare monument, lângă fiecare loc legat simbolic de o bucată, păstrată vie, din istoria lor mereu sângerândă. De ce faceţi asta?, am întrebat o fată pe care am întâlnit-o în Cracovia.
Citea, într-o după-amiază cu soare discret, pe o bancă din parc, un volum de Baudelaire. Nu ştiam cum sună poetul francez în limba lui Mischievici şi am rugat-o să-mi citească un vers. A făcut-o cu naturaleţea privirii ei albastre pe care am întâlnit-o de atâtea ori la poloneze. O chema Roma - straniu nume pentru onomastica slavă - şi era studentă la Litere. Graţie ei am cunoscut, câteva zile cât am stat în Cracovia, acest oraş vechi, înţesat de istorie şi artă, tăcut ziua, între zidurile lui de piatră şi clocotitor noaptea.
Limba mea are multe consoane, râdea Roma, pe care n-ai cum să le pronunţi. Mă încerca mereu cu un
