Printre preocupările predilecte ale omului de litere Ion Pop, profesor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, se numără şi opera lui Marin Sorescu. Domnia sa ne-a acordat un interviu în care vorbeşte despre acest scriitor şi ciclul de poeme "La Lilieci". Volumul II al acestei scrieri apare azi în colecţia Biblioteca pentru toţi.● Jurnalul Naţional: Marin Sorescu reprezintă un caz aparte - poate singular - în literatura română. A scris la fel de bine poezie, dramaturgie, roman şi a fost şi un excelent traducător. N-a încetat nici o clipă să şocheze. Care sunt, în ceea ce vă priveşte, scrierile de prim rang ale operei soresciene?

Ion Pop: Reiese chiar din întrebarea dvs. că Marin Sorescu - unul dintre cei mai însemnaţi scriitori români din a doua jumătate a secolul al XX-lea - a avut o activitate proteică, exprimându-se în mai toate genurile literaturii, inclusiv în calitate de comentator al ei. Scriind atât de mult, e firesc ca opera lui să fi cunoscut diferenţe de pondere a preocupărilor, dar şi de relief estetic.

Este limpede, cred, pentru orice cititor al său că el contează şi va conta în primul rând ca poet şi ca dramaturg. În ipostaza dintâi, în care a şi debutat, volume precum "Poeme" (1964), "Moartea ceasului" (1966), "Tuşiţi" (1970) reprezintă, aş zice, punctele de vârf, prin care formula sa foarte personală de lirică fantezist-ironică şi demitizantă se impune definitiv.

Un loc aparte în această creaţie poetică îl reprezintă ciclul, greu de clasat, "La Lilieci", (cu cele şase volume compacte ale sale, inaugurat în 1973), operă majoră, de asemenea, de o certă originalitate, în care e evidentă distanţarea de lirismul confesiv şi apelul la o formulă de sinteză între poezie, proză şi înscenarea dramatică, ce serveşte evocării unei lumi ea însăşi "sintetică", adică amplu-cuprinzătoare şi foarte reprezentativă, pentru universul uma