Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rareş şi Bogdan gemenii rugby-ului bănăţean

Publicat in Adevarul, vineri 16 aprilie 2010 ·

Cei doi fraţi din Chişoda au ales să-şi dedice timpul liber sportului în loc să bată cluburile sau să stea în faţa calculatorului.

Rareş este fratele cel mare al familiei, născându-se cu un sfert de oră mai devreme decât „mezinul” Bogdan. Când erau mici, băieţii îşi luau haine identice, însă, după ce au crescut gusturile lor s-au schimbat. Colegii şi profesorii îi deosebesc pentru că Rareş are două aluniţe în plus pe faţă. Cei doi gemeni învaţă la şcoala din Chişoda, unde rugby-ul este un sport de tradiţie. Sala de sport din localitate poartă numele lui Ioan Tătucu, membru al echipei timişorene care a câştigat primul campionat naţional în afara Bucureştiului.

„L-am cunoscut pe domn profesor”, spune mândru Bogdan, unul dintre gemeni. Când erau mai mici, Rareş şi Bogdan băteau mingea de fotbal pe câmp cu prietenii lor. În toamna anului trecut, profesorul Mircea Bologa a recrutat copii pentru clubul de rugby înfiinţat la Giroc. Cei doi gemeni nu au stat pe gânduri şi s-au înscris. „Mi-a plăcut rugby-ul din prima zi. Este un sport de contact, civilizat”, a spus şi Rareş.

Campioni în Ungaria

Băieţii spun că nu au avut probleme cu părinţii din cauza noului sport pe care au ales să îl practice. „Mamei i-a fost un pic frică să nu ne lovim, dar într-un final a acceptat. Dacă respecţi regulile nu este dur. Trebuie să munceşti în echipă şi să respecţi adeversarul”, a mai spus Rareş. Tinerii sunt foarte mulţumiţi de condiţiile pe care le au la echipa de club. „I-am chemat şi pe alţi colegi la echipă să fim mai mulţi”, a spus Bogdan. Echipa la care joacă tinerii va fi înscrisă de la toamnă în campionat. Toamna trecută, la numai două luni de la începerea pregătirilor, Rareş şi Bogdan au câştigat cu echipa un turneu din Ungaria la care au participat 350 de copii. Tinerii vor să practice rugby de performanţă.

Întrebări şi răspunsuri

Care a fos

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 100 de unități de învățământ, închise luni din cauza vremii. Lista anunțată de Ministerul Educației

Ziare.com acum 28 minute
Ministerul Educației a anunțat că luni, 30 septembrie, va fi suspendată activitatea din 98 de unități de învățământ din Galați din cauza vremii. Potrivit informațiilor furnizate, lista ar urma să fie actualizată. „Conform informațiilor transmise de

PNL Dolj mizează pe continuitate: Nicolae Ciucă deschide lista pentru SENAT

Gandul acum 51 minute
Preşedintele Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, va candida pentru un nou mandat de senator, deschizând lista PNL Dolj, conform unui comunicat al organizaţiei transmis duminică. Decizia a fost luată în cadrul unei şedinţe a Comitetului

Cutremur în Vrancea. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea de 3.5 s-a produs, duminică după-amiază, în judeţul Vrancea. Un alt seism, de 2,1, a avut loc în aceeaşi zi, dar în Buzău.

VIDEO Prima ninsoare din acest sezon la Bâlea Lac. Drumarii deja intervin pe Transfăgărășan

HotNews acum o ora
Duminică, la Bâlea Lac, a început să ningă, primii fulgi de nea din această toamnă fiind înregistrați în jurul orei prânzului, scrie Ora de Sibiu. Meteorologii au anunțat că, începând de duminică seară, de la ora 20:00, și până luni la ora 10:00, es

Cod roşu de inundaţii, pe râuri din judeţele Galaţi şi Vaslui

News.ro acum 6 ore
Hidrologii au emis o avertizare Cod roşu de inundaţii, începând de la miezul nopţii de duminică spre luni, pentru râuri din judeţele Vaslui şi Galaţi. De duminică la prânz, este în vigoare un Cod portocaliu pe râuri din bazinele hidrografice Mureş,

Furt de la arena Roland Garros: hoţii au plecat cu bani şi cu bijuterii în valoare de zeci de mii de euro

News.ro acum 3 ore
În noaptea de joi spre vineri, 11 000 de euro şi bijuterii în valoare estimată la 20 000 de euro s-au furat de la arena Roland-Garros din Paris. O anchetă este în curs de desfăşurare, relatează bfmtv.com. Una sau mai multe persoane necunoscute au re

Mesaj Ro-Alert în Bucureşti şi Ilfov, înainte de intrare în vigoare a Codului portocaliu de ploi abundente

News.ro acum 5 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov a emis, duminică după-amiază, un mesaj Ro-Alert pentru avertizarea populaţiei înainte de intrarea în vigoare a avertizării Cod portocaliu de ploi abundente.

UPDATE - Cod roşu de ploi torenţiale, în Galaţi/ Cod roşu de inundaţii, în Vaslui şi Galaţi/ Persoanele din zone de risc din 23 de localităţi din Galaţi, evacuate/ Decizie de evacuare şi în Vrancea / 98 de unităţi şcolare din Galaţi, activitate suspendată

News.ro acum o ora
Meteorologii au actualizat avertizările de ploi şi intensificări ale vântului, duminică fiind în vigoare un Cod galben în cea mai mare parte a ţării. În nordul şi estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei şi sudul Transilvaniei, este Cod por

George Simion spune că Gigi Becali ar putea figura printre candidaţii AUR și propune un protocol de colaborare cu USR

Adevarul acum 2 ore
 George Simion spune că ar fi de acord cu un protocol de colaborare cu USR, în vederea atingerii unor obiective punctuale precum alegerea primarilor în două tururi sau reforma administrativă. Liderul AUR precizează și că Becali ar putea figura print

În contextul fenomenelor meteo extreme Ministrul Educației, Ligia Deca - „Activitatea didactică cu prezență fizică va fi suspendată acolo unde situația o impune”

Ziua Constanta acum 3 ore
Activitatea didactică cu prezență fizică va fi suspendată acolo unde situația o impune, a anunțai ministrul Educației, Ligia Deca, într-o postare pe Facebook. Date fiind condițiile meteorologice nefavorabile anunțate, pentru siguranța copiilor ș

Vremea

București
acum

15°
dum.

15°/21°
lun.

12°/15°
mar.

12°/19°
mie.

11°/20°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/18°
lun.

9°/13°
mar.

8°/11°
mie.

9°/18°
Constanta
acum

21°
dum.

17°/22°
lun.

11°/14°
mar.

12°/16°
mie.

12°/19°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

10°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/15°
mie.

6°/16°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/17°
lun.

9°/16°
mar.

6°/17°
mie.

9°/20°