Noul regulament scoate bani din buzunarele proprietarilor de patrupede. Stăpânii de câini şi de pisici, din Arad, ar putea plăti o taxă de 12 lei pe an, dacă aleşii locali îşi dau votul.
Cu spaţii verzi în deficit şi fără un plan bine pus la punct pentru câinii comunitari care hăituiesc copii sau adulţi, administraţia locală se bate în piept cu încă o taxă încropită la nevoie pentru a mai aduce ceva bănuţi la buget: taxa pe câini.
Proprietari nemulţumiţi
Laurenţiu Iovescu, stăpânul lui Rafy, un husky de trei ani, vede în noul regulament, o altă palmă dată iubitorilor de animale. „E mult mai uşor să pui taxe decât să amenajezi noi parcuri, că şi aşa avem puţine. Mai trebuie să interzică accesul cu câinii în spaţiile verzi. Eu am noroc că stau la casă şi nu trebuie să-l scot la plimbare prin parc, să mai am o bătaie de cap cu punga de plastic după mine”, spune Laurenţiu. Administraţia nu s-a oprit la taxa anuală de 12 lei pe cap de animal. „Posesorii animalelor de companie vor avea obligaţia să anunţe primăria în termen de 24 de ore privind vânzarea, moartea sau fătarea animalelor. Aceştia trebuie să anunţe primăria privind fiecare înmulţire sau montă”, declară Gheorghe Schill, preşedintele Asociaţiei Chinologice Arad.
La toate acestea se mai adaugă şi obligaţia stăpânului de a curăţa mizeria făcută de animalul său, dar şi amenzi cuprinse între 500 şi 2.000 de lei. Conform regulamentului, taxa de 12 lei pentru fiecare câine va fi folosită pentru întreţinerea câinilor fără stăpân.
Sancţiuni
Amenzile sunt cuprinse între 500 şi 2.000 de lei
Sunt din Curtici şi sunt curioasă cum îi va afecta taxa pe cei din comunele din judeţ.
Adelina Ursa, studentă, 22 de ani
De ce nu se iau în calcul cei care adoptă animale sau care le salvează?
Ruben Pap, muncitor, 24 de ani
@N