Jamie Oliver are 34 de ani şi găteşte divin, spun cunoscătorii. La cei 34 de ani ai săi a adunat din gătit o avere de 65 de milioane de lire sterline, care îl plasează în topul celor mai bogaţi 1000 de britanici.
Bucătarul care găteşte sănătos a mai fost inclus şi într-un alt top, al celor mai generoase persoane care au donat 4,2% din avere pentru acte de caritate. O mare parte a donaţiilor a fost făcută prin intermediul fundaţiei pe care o deţine, „The Jamie Oliver Foundation” care, din 2002 şi până în prezent, a format mai mult de 120 de persoane dezavantajate pentru a lucra în lanţul de magazine non-profit pe care îl deţine, „Fifteen”.
"Mă simţeam stânjenit de succesul pe care publicul mi l-a adus şi m-am simţit obligat să le dau ceva înapoi", a spus Oliver la lansarea fundaţiei sale de caritate.
Astfel, bucătarul a anunţat că intenţionează ca, în umătorii 10 ani, câteva milioane bune din averea sa fie direcţionate pentru îmbunătăţirea educaţiei alimentare şi a meselor din şcoli, prin investiţii în grădune de legume şi bucătării moderne.
Potrivit propriilor estimări, Jamie a cheltuit aproximativ 2,7 milioane de lire sterline, din averea sa de 65 de milioane, numai pe acte de caritate.
„Nu doresc decât să dau mai departe un procent din profitul pe care îl obţin de la fiecare companie pe care o deţin”, a mai spus bucătarul citat de mirror.co.uk.
Într-un interviu acordat BBC, Jamie Oliver a declarat că scopul proiectelor sale este acela de a combate obezitatea, un fenomen care a atins cote îngrijorătoare mai ales în rândul copiilor.
Revoluţia alimentaţiei sănătoase
În februarie anul acesta, celebrul bucătar a primit un premiu din partea Technology, Entertainment, Design (TED), pentru campania în care promovează alimentaţia sănătoasă.
"În ultimii şapte ani am lucrat, neîntrerupt, pentru a salva vieţile în felu