După invazia de proiecte eoliene terestre în România, încep să apară şi primii investitori în producerea de energie din vânt pe Marea Neagră.Cea mai grea problemă este legată de costurile foarte ridicate de instalare a turbinelor pe mare, iar legislaţia românească nu încurajează în mod special aceste investiţii.
În ultimii doi-trei ani, potenţialul eolian uriaş al României, de circa 14.000 de MW, a atras o mulţime de investitori, iar Transelectrica, operatorul sistemului energetic naţional, a primit cereri de instalare a unor turbine de peste 20.000 de MW pe uscat.
La această coadă s-ar putea aşeza în curând şi dezvoltatori de eoliene pe mare (offshore), care au început să facă studii pe litoralul românesc al Mării Negre şi caută deja furnizori de echipamente. Potenţialul acestora este mult mai mare decât al turbinelor de pe uscat, iar Comisia Europeană şi instituţiile financiare comunitare finanţează masiv acest gen de proiecte.
Turbina plutitoare
Totuşi, legislaţia românească de stimulare a regenerabilelor nu oferă niciun beneficiu în plus pentru cei care instalează turbine pe mare, pentru care costurile sunt cu 50% mai mari faţă de o eoliană pe uscat.
„Legislaţia în România, atât pe onshore (uscat - n.r.), cât şi pe offshore, e la început, e în curs de clarificare. Modul în care se poate concesiona o zonă marină e pentru mulţi dezvoltatori încă o enigmă", a declarat, pentru „Adevărul", Petru Ruşeţ, director în cadrul diviziei locale a Siemens, principalul furnizor mondial de turbine eoliene offshore.
Investitorii în astfel de proiecte au la dispoziţie două soluţii: fie amplasează turbinele la distanţă mică de ţărm, unde turnul este fixat pe fundul mării, fie apelează la turbinele flotante care pot fi amplasate în larg, tehnologie nouă pe care Siemens o va pune pe piaţă până la finele anului. „Sunt doi-trei de
