Ton isteric, gesturi nervoase, sofisme, negocieri mimate, acuze iritante – aceasta a fost atmosfera in care s-a desfasurat sedinta de ieri a Comisiei pentru Invatamant din Camera Deputatilor care avea ca obiect de discutie legile educatiei. Sedinta a durat patru ore fara macar sa putem vota ordinea de zi. Pe cale de consecinta nu s-a putut stabili ce va urma in sedintele de astazi, maine si poimaine.
Legea are ca termen pentru raportul final 26 aprilie a.c. Daca pana la aceasta data nu vom reusi sa prezentam raportul, legea va fi aprobata tacit, intrand in dezbaterea Senatului in forma trimisa de Guvern.
Cele doua partide, PSD si PDL, au blocat sedinta nereusind sa se puna de acord cu ce lege incepe dezbaterea. In momentul de fata, PSD-PC, Guvern (PDL-UDMR) si PNL au depus fiecare cate un pachet legislativ pe acelasi subiect: educatia.
Intr-o asemenea situatie, regulamentul Camerei Deputatilor art 68 alin 3 prevede ca „Prima iniţiativă legislativă va fi reţinută de comisie ca proiect de bază, pentru care se face propunere de aprobare, iar pentru celelalte iniţiative legislative se face propunere de respingere, urmând ca prevederile pe care acestea le conţin să fie considerate amendamente la proiectul propus spre aprobare”. Drept urmare, PSD – PC considera ca legea lor e legea de baza, iar cea a Guvernului trebuie respinsa devenind “amendament”. PDL considera taman invers.
Intrebarea de ieri care a provocat transpiratie a fost cine a depus primul legea, PSD sau Guvernul. PSD spune ca a depus legea la sfarsitul lunii martie, dar ca Roberta Anastase nu a inaintat legea la Comisie asteptand cu legea la sertar sa soseasca curierul de la Guvern. Cand a sosit curierul, prima lege trimisa la Comisie a fost cea a Guvernului, desi dupa datele de identificare legea PSD- PL-x 115/2010 – se dovedeste a fi prima, legea Guvernului fiind PLx. 156/2010. @N_