Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Polonezii contestă teoria rusă privind eroarea de pilotaj

Publicat in Romania Libera, joi 22 aprilie 2010 ·

Specialiştii polonezi implicaţi în ancheta accidentului avionului prezidenţial Tupolev 154 la Smolensk avertizează asupra riscului antepronunţării privind cauzele prăbuşirii, delimitându-se de declaraţiile părţii ruse, care acuză o eroare de pilotaj.

Procurorul general al Poloniei, Andrzej Seremet, şi alţi oficiali implicaţi în investigarea prăbuşirii avionului prezidenţial în Rusia au declarat că vor fi necesare săptămâni sau chiar luni de anchetă înainte de a fi stabilite cauzele catastrofei. Ei au precizat că investigatorii polonezi şi ruşi vor face analize separate, experţii subliniind, la rândul lor, că investigaţiile aviatice sunt în mod normal lente şi dificile. Deşi partea rusă a cooperat, procesul va fi îndelungat din cauză că probele nu au fost în Polonia, experţii polonezi trebuind să aştepte la Moscova pentru a avea acces la probe şi la locul catastrofei. Analiştii atrag atenţia că speculaţiile din media privind eventualitatea unor „probe duble" ar putea determina tensiuni între Varşovia şi Moscova, rivali istorici care ajunseseră la o apropiere chiar înaintea tragediei. Investigatorii ruşi nu au emis concluzii formale, dar au declarat că eroarea de pilotaj ar fi cauza prăbuşirii, înlăturând eventualitatea unei defecţiuni tehnice.

Există destule întrebări neelucidate încă de anchetă privind cauzele prăbuşirii avionului prezidenţial polonez. Compania rusă care a modernizat aparatul Tupolev 154 polonez în decembrie susţine că l-a echipat cu un sistem care avertizează piloţii când se apropie periculos de sol şi că este neclar de ce acest echipament nu a prevenit prăbuşirea. Aeroportul militar din Smolensk nu dispunea de un sistem precis de ghidaj pentru a ajuta avioanele la aterizare.

Polonia a intrat în campania electorală, primul tur al alegerilor prezidenţiale anticipate, determinate de decesul şefului statului în accidentul de avion,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Judeţul Galaţi intră sub avertizare Cod Roşu de ploi torenţiale

Mediafax acum 2 ore
Avertizarea Cod Roşu este valabilă luni, între orele 00.00 şi 09.00. „În judeţul Galaţi va ploua torenţial şi abundent. Cantităţile de apă vor fi în timp scurt de 40...50 l/mp, iar în partea de centru şi de vest a judeţului, cu o probabilitate mare,

Ploi torențiale în România: A fost activat Centrul Național de Coordonare şi Conducere a Intervenției. Pentru ce se pregătesc autoritățile

Ziare.com acum o ora
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat duminică, 29 septembrie, în contextul avertizărilor meteorologice şi hidrologice, activarea Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, p

Fechet: Urmează o zi grea. România va fi măturată de ciclonul Ashley

Mediafax acum 5 ore
„Suntem într-o zi foarte specială, pentru că astăzi, la noapte şi mâine, România va fi, practic, măturată de acest ciclon, pe care îl numim Ashley. Deocamdată vom avea precipitaţii foarte mari, ceea ce pune pe toată lumea în alertă, pentru că avem f

Israelul continuă atacurile în Liban împotriva Hezbollah, după uciderea liderului Hassan Nasrallah VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Armata Israelului a anunțat că a efectuat zeci de raiduri asupra ţintelor Hezbollah din Liban în ultimele ore, relatează BBC. Într-o declaraţie postată duminică, 29 septembrie, pe Telegram, Forţele de Apărare ale Israelului au declarat că ţintele in

Tragerea Loto 6/49 din 29 septembrie 2024. Report de 6,6 milioane de euro la categoria I

Libertatea acum 2 ore
Duminică, 29 septembrie, la ora 18.30, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Numerele loto câștigătoare vor fi afișate mai jos.

Doi tineri care au vandalizat Guvernul şi Ministerul Muncii din R. Moldova, arestați 20 de zile. Ei ar fi fost recrutați şi instruiți de Moscova

Libertatea acum o ora
Cei doi tineri care au vandalizat sediile Guvernului şi Ministerului Muncii din Republica Moldova au fost arestați pentru 20 de zile, a anunțat Inspectoratul General al Poliţiei de la Chişinău, informează publicația News Maker.md.

PSD organizează consultări cu sindicatele şi patronatele pe tema programului de guvernare

Mediafax acum 50 minute
PSD va organiza, săptămâna viitoare, consultări cu sindicate şi cu patronate reprezentative din toate sectoarele economice. Consultările vor începe luni. Discuţiile vor fi coordonate de prim-vicepreşedintele Sorin Grindeanu şi de preşedintele Consil

Un turist accidentat la coloana vertebrală, în masivul Piatra Craiului, așteaptă de mai bine de 14 ore să fie salvat. Elicopterul nu poate interveni din cauza condiţiilor meteo FOTO

Ziare.com acum 15 minute
Salvamontiştii din judeţul Argeş intervin de mai bine de 14 ore pentru recuperarea din masivul Piatra Craiului a unei persoane care s-a accidentat la coloana vertebrală. Intervenţia este extrem de dificilă şi se poate face doar terestru, întrucât el

De ce reapar pandemiile. Cele mai noi posibile explicații ale oamenilor de știință

Ziare.com acum 38 minute
Pandemia de Covid-19 a fost cea mai gravă epidemie de boli infecţioase din istoria recentă, ucigând de două ori mai mulţi oameni în Statele Unite decât pandemia de gripă din 1918. Dar de ce revin pandemiile în actualitate? Impactul populaţiei asupra

Incendiu la un depozit de mobilă, lângă Timişoara/ Au fost afectate şi mai multe maşini parcate în faţa imobilului

News.ro acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit la un depozit de mobilă din comuna Dumbrăviţa de lângă Timişoara. Zeci de pompieri au intervenit pentru a stinge focul care risca să se extindă la clădirea învecinată. Mai multe maşini parcate în faţa depozitului au f

Vremea

București
acum

21°
dum.

15°/21°
lun.

11°/15°
mar.

12°/18°
mie.

12°/20°
Iasi
acum

14°
dum.

13°/18°
lun.

8°/13°
mar.

8°/15°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

22°
dum.

17°/22°
lun.

12°/18°
mar.

12°/18°
mie.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

9°/15°
lun.

8°/9°
mar.

8°/14°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/17°
lun.

9°/16°
mar.

7°/17°
mie.

9°/19°