Aceştia acţionau concertat cu omul de afaceri Cătălin Chelu
Conducerea Societăţii de Investiţii Financiare (SIF) Transilvania a decis să suspende drepturile de vot, în Adunarea Generală a Acţionarilor care va avea loc pe 29 aprilie, aferente unui număr de 27,8 milioane de titluri (care reprezintă 2,55% din capitalul social), motivul principal fiind că deţinătorii acestora acţionează în mod concertat cu omul de afaceri Cătălin Chelu. În urma deciziei, firmele Debrocons, Fimansat, Zorder Big, Amicosottis, Groval Trade, Revan Com, Altur, Mecanica Rotes, împreună cu Carmen Vlaicu şi Cătălin Chelu, vor avea drepturile de vot limitate de 1% din capitalul societăţii de investiţii financiare.
Totodată, SIF Transilvania va anula drepturile de vot corespunzătoare unui număr de 1,2 milioane de acţiuni deţinute de fondul de investiţii Eastern Eagle Fund, astfel că titluri reprezentând 2,66% din capitalul social vor avea drepturile de vot suspendate în cadrul adunării generale din 29 aprilie.
Potrivit legislaţiei aplicabile în domeniul pieţei de capital, conducerea unei SIF trebuie să suspende drepturile de vot aferente acţiunilor care depăşesc pragul de 1% din capitalul social al SIF de la momentul primirii notificării din partea Depozitarului Central.
SIF Transilvania a încheiat anul trecut cu un profit net de 116,66 milioane lei, cu 23,2% peste cel raportat pentru 2008, şi intenţionează să distribuie acţionarilor un dividend brut de trei bani pe titlu, nivel similar cu cel alocat pentru anul precedent. Valoarea dividendelor se ridică la 32,76 milioane lei, reprezentând 28,8% din profit. Aceştia acţionau concertat cu omul de afaceri Cătălin Chelu
Conducerea Societăţii de Investiţii Financiare (SIF) Transilvania a decis să suspende drepturile de vot, în Adunarea Generală a Acţionarilor care va avea loc pe 29 aprilie, aferente unui nu