Totul a început de la papagalul Teverel, mascota vie a emisiunii mele de sâmbătă, pe care, odată achiziţionat, m-am oferit să-l cazez acasă la mine, toţi colegii găsind diferite pretexte pentru a refuza convieţuirea cu vietatea verzulie.
La început, Teverel a fost simpatizat de întreaga familie. După care, simfoniile sale ultramatinale, interpretate pe un ton ce trezea şi morţii din morminte, l-au făcut pe Socaciu să-mi pună în vedere: „Ori papagalul, ori eu!" Fireşte, l-am ales pe ultimul.
Plecarea lui Teverel către alte apartamente şi alte victime a fost însă percepută ca o dramă de juniorul familiei. Victoraş, îndrăgostit de animale şi decis de pe acum să lucreze la Animal Planet când va fi mare, nu s-a lăsat până nu ne-a convins să-i găsim înlocuitor lui Teverel. De acord, unul ceva mai tăcut. Şi uite-aşa, în camera lui şi-a făcut loc un acvariu cu 12 peştişori portocalii. Dar cu peştişorii nu prea te poţi juca, aşa că tenacitatea lui Victoraş şi slăbiciunea părinţilor săi s-au finalizat cu apariţia în ecosistem a două broscuţe-ţestoase.
Pe cât de frumoase, pe atât de... puturoase (la propriu). Nu zic, puştiul se achită cu brio, aproape matern, de atribuţiile sale de îngrijitor. Iar după spusele tatălui său, mâncarea chiriaşilor noştri costa aproape mai mult decât cea a stăpânilor lor. Stimulat de aprecierile celor din jur, puştiul nu s-a lăsat până când în dreptul mesei sale de lucru nu a apărut o colivie cu doi peruşi. Nu sunt la fel de mari ca Teverel, însă promit să devină la fel de guralivi.
Socaciu senior mormăie neîncetat şi mă acuză că sunt prea îngăduitoare, fără să ţină cont de pasajele din cărţile educative pe care i le tot vâr sub nas şi în care psihologi cu experienţă spun că un copil care îngrijeşte un animal va deveni un adult sensibil şi responsabil. Eu însă sunt hotărâtă să dezvolt aceste calităţi fiului meu, cu riscul ca,
