Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Universitatea a primit sfaturi de la Minculescu înainte de meciul cu Unirea. Vezi ce spune solistul trupei Iris

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 aprilie 2010 ·

Prezent la Severin cu trupa Iris, de zilele oraşului, solistul Cristi Minculescu, unul dintre cei mai fanatici suporteri ai Ştiinţei, speră într-o victorie cu Unirea Urziceni.

Minculescu, care nu va putea fi mâine pe stadion, le transmite alb-albaştrilor să rămână concentraţi şi să nu se entuziasmeze după victoria de la Vaslui.

„O sa fie un joc foarte greu, mai ales că lipsesc Lung, Iliev, jucători foarte buni, foarte importanţi pentru noi. Unirea e echipa campioană şi cred că va fi un meci chiar mai dificil decât cel cu CFR Cluj, care va fi tot acasă. Sper ca băieţii noştri să se concentreze şi să nu fie mult prea entuziaşti după succesul de la Vaslui. Eu îmi doresc victoria, nu aş fi mulţumit cu un punct, însă meciul este extrem de greu în situaţia actuală“, a spus Cristi Minculescu într-un interviu acordat pentru Ediţie Specială.

Solistul trupei Iris consideră că jucătorii tineri de la Craiova au nevoie de timp pentru a creşte, dar timpul nu prea ţine cu ei.

„E greu cu aceşti copii, care deşi sunt foarte talentaţi, au nevoie de timp ca să crească, timp pe care nu ştiu dacă îl avem acum. Este o echipă imprevizibilă, o echipă de adrenalină, ca să zic aşa. Te ţin un meci întreg cu sufletul la gură, cum a fost şi cazul jocului de la Vaslui“, a afirmat Minculescu.

Celebrul solist craiovean îşi doreşte ca Universitatea să termine cât mai sus în clasament, pentru echipă, suporteri, dar şi pentru Florin Costea (foto).

„Sper să termine campionatul pe un loc cât mai sus în clasament. Un final reuşit de campionat ar fi bun pentru moralul lor şi îmi doresc să joace bine şi pentru Florin Costea, care trece prin momente grele. Fiecare victorie îi aduce şi lui bucurie şi îl ajută să treacă mai uşor prin perioada de recuperare“, a conchis Minculescu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 4 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 3 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 8 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 7 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 2 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 6 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 5 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

22°
lun.

19°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°