Cei peste 100.000 locuitori cu drept de vot din Râmnicu Vâlcea au avut de ales între democrat liberalul Romeo Rădulescu, viceprimarul municipiulului şi social democratul Remus Grigorescu, fost prefect de Vâlcea. Sursa: Nicoleta Ene
Cel care va fi ales primar va avea un mandat scurt, de numai doi ani. Postul de primar al orașului Râmnicu Vâlcea a rămas vacant după ce fostul edil şef, Mircia Gutău, a fost condamnat la închisoare.
Prezenţă la vot slabă
Prezenţa la vot la turul al doilea era, la ora 18.00, de 24,61%. Conform rezultatelor comunicate de Biroul Electoral de Circumscripţie, se înregistrează o creştere de 2.113 votanţi faţă de aceeaşi oră de săptămâna trecută
La fel ca la primul tur prezenţa la vot este destul de slabă. “Potrivit datelor statistice la ora 13.00 s-au prezentat 15% din alegătorii cu drept de vot, cu două procente mai mult decât la primul tur de scrutin. Procesul electoral se desfăşoară normal, deocamdată nu au fost semnalate incidente”, a spus Adrian Buşu, purtătorul de cuvînt al Biroului Electoral Municipal.
În Râmnicu Vâlcea au fost deschise pînă la ora 21.00, 87 de secţii de votare, iar procesul electoral a fost monitorizat de peste 200 de politişti, jandarmi şi reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
Primăria Râmnicu Vâlcea a cheltuit din bugetul local 800.000 de lei pentru organizarea celui de al doilea tur de scrutin. Ultimele alegeri în Râmnicu Vâlcea au avut loc în 2008 şi au fost castigate de democrat liberalul Mircia Gutău, reales din primul tur cu 72%.
La mijlocul mandatului, Gutău a fost găsit vinovat de luare de mită şi condamnat la trei ani de închisoare cu executare de Înalta Curte de Casţie şi Justiţie. În acelasi dosar a fost condamnat si fostul viceprimar din mandatul 2004 – 2008, Nicolae Dicu.