Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Plombele au deja nevoie de reparaţii

Publicat in Adevarul, marți 27 aprilie 2010 ·

La doar două săptămâni după ce au fost cârpite principalele străzi din municipiu, peticele dau semne de „oboseală“. Plombările au costat 300.000 de lei din bani publici, iar şefii oraşului vor să cheltuiască încă 10 milioane pe asfaltări.

Străzile Ştefan cel Mare, Milcov şi 9 Mai sunt doar câteva dintre arterele cărora le sar plombele. Şoferii fac slalom pe carosabil, acolo unde traficul le permite, sau iau în plin noile gropi, cerând nervoşi socoteală pentru banii risipiţi în vânt. „Am văzut când s-a făcut plombarea. S-a turnat un strat foarte subţire de asfalt, care a început să se exfolieze la două zile după ce a fost turnat. Pur şi simplu asistam la aruncarea banilor mei pe apa sâmbetei“, a răbufnit supărat Toni Sabău, şofer de taxi.

Şefii oraşului spun însă că peticeala era oricum o soluţie de moment şi promit în maxim o lună de zile o asfaltare „ca la carte“. „Pe strada Ştefan cel Mare am astupat găurile, însă dacă sunt plombe care au sărit nu le mai refacem. În maxim o lună de zile vom asfalta întreaga stradă, de la un capăt la altul“, ne-a spus Dragoş Luchian, viceprimarul municipiului Bacău.

Nu de acelaşi tratament va avea parte strada Milcov, unde asfaltul proaspăt pus arată deja ca având o vechime considerabilă. În acest caz, Primăria Bacău nu vede rezolvarea situaţiei decât printr-o singură soluţie. „Avem oameni care monitorizează cum s-au desfăşurat lucrările de plombare. Acolo unde asfaltul s-a exfoliat va trebui refăcut la loc de către executant, pe banii săi, pentru că există o garanţie a lucrării“, a arătat viceprimarul.

Asfaltări cu repetiţie

Pentru plombele proaspăt puse, Primăria Bacău a scos din buzunar în această primăvară 300.000 de lei. Pentru „asfaltul final“ şefii oraşului vor mai scoate din buzunarul public alţi 10 milioane de lei. De data aceasta, spun edilii, lucrările vor fi făcute în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 4 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 3 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 8 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 7 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 2 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 6 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 5 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

22°
lun.

19°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°