Un reputat economist german consideră că şovăielile Berlinului de a ajuta Atena au amplificat criza. Sursa: Reuters
Reticenţa Germaniei de a oferi asistenţă finan - ciară Greciei şi atitudinea arogantă a Berlinului în relaţia cu Atena au agravat criza prin care trece statul elen, a avertizat economistul german Gustav A. Horn, într-un comentariu publicat în „Der Spiegel”.
„Pe de o parte îi avem pe greci, care în mod clar nu îşi pot ţine sub control statisticile financiare şi care scot pe bandă rulantă rapoarte false despre deficitul bugetar”, scrie Horn, directorul Institutului pentru Cercetări Macroeconomice din Düsseldorf.
„De cealaltă parte sunt germanii, care au preferat să împiedice formularea unui răspuns rapid şi inechivoc la criza elenă, determinând astfel creşterea peste măsură a costurilor unei soluţii în acest caz”, a adăugat economistul.
În acelaşi timp, mai scrie Horn, politicienii din cele două formaţiuni care formează coaliţia de guvernământ de la Berlin se întrec în sfaturi date grecilor, de la reducerea dramatică a salariilor sau declararea imediată a stării de insolvenţă, până la retragerea din zona euro.
În spatele acestor sfaturi se află un argument banal potrivit căruia, după ani de limitare a consumului propriu, populaţia germană nu este dispusă să facă sacrificii pentru a ajuta Grecia. În realitate, Germania se pregăteşte pentru alegeri regionale la începutul lunii mai.
Apel la decizie
„Atât erorile de calcul ale grecilor, cât şi atitudinea de vedetă a guvernului german nu sunt altceva decât o invitaţie adresată speculanţilor să parieze pe falimentul statului din sudul Europei”, avertizează Horn.
Din acest motiv, mai explică economistul german, primele de risc pentru obligaţiunile de stat emise de Grecia au atins cote inimaginabile în ultimele zile. Astfel, cee