Deşi pe marile noastre ecrane a ajuns cronologic după „Up In The Air"/„Sus în aer" (devenind între timp aproape retro ca subiect după povestea cu vulcanul din Islanda), „Bărbatul care se holba la capre", iniţial, a fost prezentat în afara competiţiei la Festivalul de la Veneţia, anul trecut, odată cu „Francesca" noastră. Ce-i drept în afara competiţiei. El este o poveste adevărată despre un ziarist, interpretat de un alt cuceritor al Hollywood-ului, Ewan McGregor (al cărui fan dacă sunteţi evitaţi să vedeţi „I Love You Phillip Morris"), şi un militar american (fireşte, Clooney), implicat în nişte experimente paranormale, făcute pe un pluton special.
Scenariul semnat de Peter Straughan porneşte de la cartea cu acelaşi titlu a lui Jon Ronson. E foarte interesant de urmărit amestecul de spioni paranormali supranumiţi şi războinici Jedi (noroc cu filmele altora) şi ideea că s-ar putea să devii invizibil, să vezi la foarte mare distanţă, să manevrezi norii (povestea cu lava le-a scăpat), să treci prin zid şi să ai tot felul de premoniţii. Unitatea specială fusese fondată în anii '70, în plin război din Vietnam, de către un oarecare Bill Djano (interpretat de oscarizatul de anul acesta Jeff Bridges pentru „Crazy Heart", deşi ar fi meritat mai curând pentru cel de faţă, căci este de neuitat cu codiţa lui împletită şi tendinţele de yoghin) care îi pregăteşte pe cei mai buni dintre cei mai buni, Lyn şi Larry, Clooney şi respectiv Kevin Spacey (fostul „Suspect de serviciu"). Cei doi se urăsc de moarte, că doar ne trebuia şi un conflict: George vrea doar părţile bune ale acestei, să-i zicem, filozofii armate, iar Kevin pe cele mai sinistre. Ei ajung până aproape de zilele noastre, la începutul anilor 2000, când sunt luaţi ostatici, unde altundeva decât în Irak.
Stârneşte un zâmbet încercarea lui Clooney de a opri cu puterea gândului o turmă de ca