Majoritatea instituţiilor de finanţare vă oferă posibilitatea achitării facturilor la diverse servicii sau utilităţi fără să vă deplasaţi la o sucursală. Serviciul internet banking nu este însă gratuit. Sursa: NorthFoto
Majoritatea băncilor oferă posibilitatea clienţilor de a-şi plăti toate facturile prin intermediul serviciilor on-line pe care acestea le oferă. Punctul lor forte este că te scutesc de foarte mult timp pierdut şi, nu de puţine ori, şi de nervi consumaţi în faţa unui ghişeu la o coadă interminabilă.
Dar confortul respectiv costă în funcţie de bancă şi de sumele pe care fiecare le plăteşte lunar companiilor de utilităţi sau către alte instituţii de creditare.
În primul rând, dacă sunteţi hotarâţi să apelaţi la aceste servicii oferite de bănci asiguraţi-vă că ofiţerii consultanţi vă oferă toate informaţiile legate de costuri şi comisioane, înainte să vă întindă contractul. Nu vă lăsaţi influenţaţi de cifrele pe care vi le aruncă în faţă când întrebaţi despre comisioane.
În general, răspunsul este standard: „Cu 30%-50% mai mici decât la ghişeul băncii”. Spre exemplu, pentru a beneficia de internet banking trebuie mai întâi să plăteşti o taxă de 50 de lei, drept garanţie per dispozitiv de acces şi autorizare în aplicaţia respectivă. Diferenţa dintre plata la ghişeu şi cea on-line e de 30%, adică fiecare operaţiune prin internet costă cam 4 lei.
Vă şi înmulţesc banii
La ING Bank, pentru internet banking, dacă nu aveţi card emiterea lui vă costă 14 lei, plus alţi 28 de lei anual pentru administrare. Deschiderea contului vă mai ia 20 de lei şi încă vreo 2 lei/lună pentru administrare cont. Pentru fiecare operaţiune veţi plăti, prin serviciul Home Bank, 2,51 lei. ING vă oferă, pe lângă aceste costuri, şi o dobândă de 7% pe an pentru banii pe care-i aveţi în cont, care se actualizează la zi