Olandezul Mark Wotte mai este antrenorul Craiovei doar în acte! Supărat că alb-albaştrii au pierdut lamentabil pe teren propriu cu Internaţional Curtea de Argeş (1-3), patronul Adrian Mititelu l-a suspendat din funcţie pe tehnicianul de 49 de ani.
De altfel, acesta a lipsit de la antrenamentul de ieri al „juveţilor". Şedinţa de pregătire a fost condusă de Eugen Trică.
Wotte nu a fost demis pentru că Mititelu nu vrea să-i plătească 100.000 de euro, sumă care reprezintă clauza de reziliere din contractul olandezului. Se pare că patronul oltenilor intenţionează să aplice metoda „Dinel Staicu" pentru a scăpa ieftin de Wotte.
Pe vremea când Ştiinţa era finanţată de Staicu şi pregătită de Napoli, omul de afaceri l-a forţat pe italian să-şi dea demisia. Cum? Napoli a fost trimis să pregătească o grupă de juniori, a fost cazat într-o garsonieră, iar drept „maşină de serviciu" a primit o Dacie 1100!
Acum, Mititelu îl vrea antrenor pe Trică, dar acesta nu are licenţă! Există posibilitatea ca Trică să stea pe bancă, în calitate de jucător, iar sfaturile să le primească din „umbră", din partea socrului său, Ilie Balaci!