Transportatorii din judeţul Botoşani vor opri în această săptămână circulaţia în semn de protest pentru nedecontarea unor cheltuieli.
Mai exact, pe data de 7 mai, timp de 15 minute, toate microbuzele şi autobuzele care desfăşoară curse în judeţ dar şi în afara judeţului se vor opri în trafic la ora 14.00 şi vor staţiona timp de un sfert de oră.
Măsura vine după ce transportatorii botoşăneni nu şi-au primit deconturile subvenţiilor la transportul public al pensionarilor dar şi al veteranilor de război.
„Vom participa şi noi la protest. Toate autocarele şi microbuzele care vor fi vineri în trafic la ora 14.00, se vor opri pentru un sfert de oră. Noi am solicitat să compenseze datoria noastră la stat cu datoria lor, aşa s-ar fi rezolvat probleme. Noi avem lunar de plătit impozite la stat iar ei au să ne dea din iunie 2009 până în prezent 600.000 de lei reprezentând aceste subvenţii", a spus Cornel Prundeanu, managerul din cadrul Autogării Botoşani.
Călătorii nu sunt încântaţi că trebuie să aştepte în trafic din cauză că statul nu şi-a plătit obligaţiile către transportatori însă înţeleg transportatorii.
„Au şi ei drepturile lor şi trebuie să le respectăm. Dacă eram în locul lor aş fi făcut la fel", a spus Cristi Neculă, un botoşănean ce face în mod frecvent curse cu atocarul între Suceava şi Botoşani.