Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Sute de bebeluşi în pericol

Publicat in Adevarul, luni 3 mai 2010 ·

Medicii recomandă mămicilor să ţină copiii departe de zonele aglomerate pentru a evita îmbolnăvirile de tuberculoză.

Lenuţa Olaru are 30 de ani şi a născut-o în urmă cu aproape două săptămâni pe Bianca, o fetiţă de 2,700 kg. Femeia, de profesie psiholog, trăieşte cu speranţa că vaccinul va fi introdus în cele din urmă pe piaţă. „Mi se pare anormal ca o ţară civilizată să ducă lipsă de un vaccin atât de important. Am înţeles de la o mămică că a încercat să-l aducă dintr-o ţară străină. Există promisiuni că o să fie introdus până la urmă pe piaţă, dar până atunci nu ştiu ce o să facem“, spune Lenuţa. Este conştientă că până atunci ar putea trece luni de zile, iar tuberculoza nu iartă. „Am să încerc să respect sfaturile medicilor, să-mi ţin departe fetiţa, când o să fim externate din spital, de locurile aglomerate, evident că şi de persoanele bolnave, alimentaţie corespunzătoare“, spune tânăra mămică.

Bebeluşii, imunizaţi în 4 zile de la naştere

În situaţie ei se află alte aproximativ 600 de mămici care au născut la Maternitatea SJU Slatina din februarie până în prezent. Bebeluşii născuţi în luna ianuarie a anului 2010 au fost ultimii imunizaţi împotriva tuberculozei. „În luna ianuarie au fost vaccinaţi 195 de bebeluşi. De la 1 februarie vaccinul din stocul Direcţiei de Sănătate Publică Olt a expirat, iar acum Institutul Cantacuzino nu mai fabrică pentru că îşi modernizează linia de producţie. Din februarie şi până acum s-au născut aproximativ 600 de copii care nu au fost vaccinaţi în termen de 4 zile de la naştere. Odată ce vom primi vaccinul se va recupera“, a spus asistent Gabriela Gogiu, reprezentanta DSP Olt.

INFO BOX

130 de cazuri de tuberculoză în Olt

În primul trimestru al anului 2010, în judeţul Olt s-au înregistrat aproximativ 130 de cazuri de tuberculoză. Judeţul Olt ocupă un loc fruntaş la îmbolnăvirile cu TBC.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum o ora
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum 51 minute
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 3 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 3 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum 2 ore
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 4 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 4 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°