Cristian Barabancea, este începând de astăzi, noul preşedinte al Universităţii Cluj. Fost poloist şi apoi preşedintele Colegiului Central al Arbitrilor de la Polo, Barabancea a fost instalat de patronul Florian Walter pe postul rămas liber după plecarea lui Răzvan Dumitru
Acesta îşi va prelua, începând de azi, atribuţiile în cadrul clubului. Walter şi-a dori mai demult să aducă un om în conducerea clubului, deoarece afacerile sale îl ţin mult timp departe de Cluj şi nu poate să se ocupe direct de bunul mers al lucrurilor
„Primul contact cu oraşul Cluj l-am avut în 1973, pe când eram junior la Progresul Bucureşti. Am rămas încă de pe atunci fascinat de civilizaţia accentuată din Ardeal faţă de bucureştenii noştrii, punct de vedere pe care l-am menţinut până în ziua de azi. Am iubit şi iubesc Clujul şi îl consider a doua mea casă. Am stat mult aici, am participat şi la meciurile Universităţii Cluj, o echipă boemă care putea învinge pe oricine şi putea să piardă cu oricine“, a declarat acesta pentru site-ul oficial al clubului.
De asemenea, acesta a dorit să precizeze că singurul scop pentru care a venit la Cluj este acela de a face performanţă: „Partea de organizare şi de disciplină sunt valabile în orice sport colectiv. Am acceptat postul acesta cu inima deschisă şi voi pune mult suflet să aduc un plus la această echipă. Vreau să inţeleagă toată lumea că nu am venit aici cu alte scopuri sau din alte considerente decât acelea de a face performanţă”, a spus acesta, pentru sursa citată.