Ionelaş Cârpaci, unul dintre cei mai bogaţi romi din Timişoara, a fost reţinut marţi de procurori într-un dosar al mafiei imobiliare tigăneşti, dosar care a fost tărăgănat mai bine de doi ani. În luna februiarie 2008, reporterii Jurnalului Naţional au realizat un flagrant, pe care procurorii au refuzat să îl facă la acel moment, în urma căruia au dovedit cum Cârpaci şi oamenii săi pun mâna pe terenuri cu acte false şi prin complicitatea unor angajaţi de la Primăria Timişoara şi de la oficiul de cadastru.
MAFIA ROMÂNO-ŢIGĂNEASCĂ
Marţi, unul dintre cei mai cunoscuţi membri ai unui clan ţigănesc a fost reţinut de procurorii Curţii de Apel. El este acuzat de comiterea mai multor infracţiuni într-un dosar în care este cercetat alături de mai mulţi angajaţi ai Oficiului de Carte Funciară şi notari din Timişoara. Reţinerea lui Cârpaci este o cutie a Pandorei, în operaţiunile de fals şi înşelăciune fiind bănuiţi de implicare şi funcţionari din primărie, mai ales că pe unele acte apărea chiar semnătura primarului Gheorghe Ciuhandu. Johann Sandner, cetăţean german, acelaşi cu cetăţeanul român Ionelaş Cârpaci, a fost chemat la audieri de procurori.
După câteva ore, el a fost scos din sală de forţele speciale ale Poliţiei. Ţiganul este acuzat de implicare în mafia imobiliară din Timişoara, implicare dovedită de Jurnalul Naţional încă de acum doi ani şi jumătate. Anchetatorii îl acuză pe Ionelaş de asociere în vederea comiterii de infracţiuni, fals în înscrisuri oficiale în formă continuată, uz de fals, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, instigare la fals şi înşelăciune, instigare la fals intelectual, la fals privind identitatea şi la abuz în serviciu. În acelaşi dosar se regăsesc mai multe nume ale unor angajaţi de la Cartea Funciară şi notari din Timişoara.
Potrivit procurorilor, Ionelaş ar fi obţinut ilegal două terenuri