Peste 30.000 de oameni trăiesc izolaţi într-o lume a lor şi nu se pot face înţeleşi, pentru că autorităţile nu respectă legea. Doar asociaţiile nonguvernamentale mai luptă pentru drepturile acestor oameni care trăiesc într-o lume fără cuvinte.
Sunt singuri în mijlocul lumii, al tumultului oraşului şi al modernităţii, neluaţi în seamă, consideraţi o povară de către stat din cauza problemelor pe care le ridică „integrarea" lor în societate, adică normalizarea lor.
Vorbim despre persoanele cu deficienţe de auz care au început să resintă viaţa în comunitate ca pe o povară. Şi asta din cauza faptului că nu le sunt respectate drepturile şi sunt trataţi cu indiferenţă. O dovadă în acest sens este faptul că în nicio instituţie publică din România nu este angajat un interpret mimico gestual, deşi legea prevede explicit acest lucru.
În România, la ora actuală, sunt mai bine 30.000 de surzi care îşi respectă datoriile de cetăţeni şi care fac eforturi să se facă înţeleşi în societate. Merg la şcoală, învaţă o meserie numai ca să poată duce o viaţă normală. Trist este că pentru ei nu face nimeni nimic. Autorităţile nici măcar nu respectă legea pentru a le face traiul mai uşor.
Legea 448 din 2006, articolul 69 prevede clar: "Autorităţile centrale şi locale publice, precum şi instituţiile centrale şi locale, publice sau de drept privat, au obligaţia de a asigura servicii de informare şi documentare accesibile persoanelor cu handicap".
Peste tot în ţară, indiferent de nevoile pe care le au, surzii nu se pot face înţeleşi pentru că nu există nici un interpret mimico-gestual autorizat angajat.
"Fie că am nevoie la primărie, la prefectură, sau orice altă instituţie trebuie să dau din mâini, să le desenez şi rar înţelege cineva ce vreau eu. Este trist că nu suntem respectaţi şi nimeni nu înţelege că suntem oameni normali până la urmă şi nu se respectă
